De la Delia vine leapşa. Pentru 1-5 voi cita direct din BUG Mafia: “Familia, tovarăşii, fanii, banii şi cu anii.”
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wssiOvjwpo0&w=480&h=390]
6. dulciurile ( ciocolată, prăjituri etc.)
7. volei
8. sport la televizor
9. dezbateri
10. maşina
Mai departe merge leapşa. La MihaelaDM, Florin Moroşan şi Derscanu.
Oamenii fac multe chestii interesante ca hobbyuri si ca sa le mai treaca timpul. Joaca fotbal, citesc carti, se imbata, se uita la filme, si altele … insa una dintre pasiunile principale ale omenirii peste timp a fost preocuparea obsesiva cu moartea. Probabil pentru ca viata ne e cam necunoscuta …
Exemple sunt cu miile, si cu cat mai multi oameni mor si cu cat mai aproape de prezent, cu atat mai popular exemplul. A fost 2000, acceleratorul de particule de la Geneva, dar si-au pierdut farmecul pentru ca au trecut si nu s-a intamplat nimic. Urmeaza 2012 sau incalzirea globala. Intre timp insa, ne trebuie doza zilnica de moarte … ca e aproape ca un drog. Si daca in societatea “civilizata”, iti iei “fix”-ul de la televizor, stiri, filme, etc., in lumea a 3-a si in zonele dezvoltate putin peste nivelul de diversificare a hranii si la altceva decat numai banane, doza poti sa ti-o iei singurel, din lumea reala. De ce sa te uiti la altii cand poti sa fii de fata? Doar e “kick”-ul mai mare asa … Motive? Se gasesc, si daca nu, revenim la radacini … vrajitoria a fost mereu populara pentru un “spectacol” pe cinste.
(Nu pare sa mearga embedul asa ca dau linkul : Click aici pentru un spectacol incendiar, criminal, mortal, fatal …)
Da, sunt oameni ca noi toti si astia … tot ce ne separa e electricitatea si pretentia de elevare. Think about it …
Acest post este scris de mafia2laur, un bloger invitat.
Lectii de viata? Tocmai de la mine? Se pare ca sefu a avut ceva incredere in mine si m-a lasat sa scriu. Probabil unii nu ma cunosc dar nah, nu o sa ma prezint tocmai acum so let’s move on the subject. De ce scriu despre subiectul asta? In mare parte scriu pentru ca pot si am ceva de impartit, desi unii imi pot spune ca nu sunt destul de trecut prin viata pentru a face asta.
So… In primul rand, prin orice treceti invatati sa treceti la o viteza moderata si sa acordati o atentie sporita fiecarui detaliu oricat de mic ar fi. Asta va poate ajuta sa castigati foarte multe, mai ales daca stiti cum sa procedati. Pasivitatea nu o sa va ajute niciodata si nici lamentarile. Poate unii nu sunt puternici dar pot deveni, prin prisma acestor circumstante puternici, stapanind situatia care le iese in cale.
Apoi orice ati face nu dati inapoi. NU luati totul ca pe o joaca si asumati-va raspunderea pentru ceea ce faceti si never back down. Daca se intampla sa dati inapoi lumea o sa-si bata joc de voi si veti fi considerati inferiori si incapabili sa faceti ceva, si stiu foarte bine ce inseamna asta confruntandu-ma in trecut cu obiceiuri din astea din care puteti iesi foarte usor ranit, jignit si in plus posibil si vinovat de lucrurile intamplate. Lucrul acesta e privit k un semn de slabiciune si lumea in care traim e dura si abia asteapta sa gresiti ca sa va taxeze.
“Cross The Line”. E un lucru important si merita tinut in minte. Incercati in masura in care puteti sa treceti peste limita in ceea ce faceti si aici nu ma refer sa incalcati vreo lege ci sa arati ca puteti mai mult si sa impingeti aceasta putere peste limita admisa sa obtineti rezultate mai bune si sa nu conteze cum a-ti rezolvat o problema bine sau rau ci ca ati rezolvat-o. Nimeni nu te poate chestiona asupra metodelor de rezolvare atata timp cat totul a iesit bine si a-ti obtinut un rezultat. Depasind limita va puteti dezvolta capacitatea de concentrare, mentalitatea, si in cazul in care ziceti ca gresesc va pun intrebarea de ce sa va multumiti cu putin can voi stiti ca aveti capacitatea de autodepasire si ca ce va puneti in minte sunteti sigur ca se poate solutiona. Doar ca trebuie sa fiti atenti cum va expuneti deoarece sunt o gramada de riscuri.
Viata nu inseamna numai lucrurile enumerate mai sus. Mai trebuie uneori sa tineti cont si de o a treia componenta foarte importanta: in cine ai incredere si in cine nu. De aici si zicala “I trust them. I just don’t trust the devil inside them”. Si cam asa e si in viata. Increderea se castiga greu si se pierde usor. Cu greu poti sa-i spui cuiva prieten. Aveti incredere in el/ea dar incercati sa nu va atasati emotional. Pentru ca asta doare. Foarte rau. Si la un moment in viata cei pe care voi credeti ca va sunt prieteni va dezamagi pentru ca asa se intampla intotdeuana. Asa ca incercati sa mai faceti si putina psihologie umana in modul cum va alegeti persoanele apropiate si incercati cu orice pret sa nu-i indepartati.
Si un lucru poate la fel de important ca celelalte 3: daca va e frica, incercati sa luati frica ca pe un lucru pozitiv. Daca aveti sentimentul asta, frica o sa va domine mereu. Eu, de obicei gandesc ca “fear is the one that gives men wings and makes them reach a higher level”, mai scurt dominati voi frica si intelegi frica intotdeuna da aripi si incercati sa faceti orice pentru a lupta pentru ceea ce credeti pentru ca foarte important ca intr-o lume rea frica sa fie atuul pe care voi va bazati cel mai si luptand pentru ceea ce credeti, pentru visele si idealuri voastre veti vedea puteti aduce un semn de schimbare in viata voastra. Dupa cum am adaptat eu odata un citat: “Ce nu te omoara te face mai puternic, dar cateodata forta aia isi va dezlantui puterea asupra tuturor relelor din lume”, deci orice ati face luptati pana la capat pentru orice lucru bun pe care-l vreti in viata voastra, pentru orice nedreptate care vi se face pentru ca niciodata nu o sa stiti cand veti capata satisfactiile muncii si luptei voastre. Si nu incetati niciodata sa credeti.
Over and out.
Am fost surprins sa aflu azi ca a murit si asta. Ceva cu o lunga istorie a problemelor de inima, care l-a ajuns din urma la 71 de ani…care e si varsta la care si-a facut ultimul show.
The “counterculture hero” has left the stage. In orice caz, a lasat in urma niste observatii admirabile si macar ca mi-a “umplut” cateva seri din viata si tot merita un oftat. Off … Si cam asta e. Bucurati-va de primul clip post-mortem marca George Carlin :
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=3Djohakx_FE&hl=en]
Un subiect ultra-dezbatut acum catva timp, de care eu nu m-am atins pana acum. Desi am fost un impatimit al gamingului (in ultima vreme m-am calmat aproape de tot), nu mi-am pus niciodata problema ca violenta virtuala s-ar putea transfera in real life. Altii insa… 
Singura mea parere e urmatoarea : daca ai impresia ca or sa ne invadeze zergii in curand si ca trebuie sa organizezi apararea omenirii sau iti pare rau ca nu s-a inventat BFG-ul (ahhh, ce vremuri 
) si-n viata reala si trebuie sa folosesti bolovani in loc, atunci meriti tot ce ti se intampla …
Nu e chiar momentul pt asemenea intrebari, dar intotdeauna mi-a placut sa am raspunsurile pregatite la intrebarile despre care stiu ca vor veni. Cu asta am totusi probleme. Planuri, idei, chiar sperante, da, dar un raspuns nu. Si nu lipsa norocului sau a relatiilor importante (de tip pile sau de alt fel) ma ingrijoreaza. Astea-s detalii.
Nu-mi place ideea ca trebuie sa “intru in joc”, desi probabil am intrat mai demult. Dar eram la juniori, si-acum vad din ce in ce mai clar un transfer in prima liga. O prima liga nu cu mult diferita de cea pe care o cunoastem cu totii de pe stadioane. Un joc de alergare continua spre o minge care se misca mereu. Un joc pe care n-ai cum sa-l castigi, iar retragerea suna atat de rau, mai ales ca n-o face nimeni dinainte sa inceapa. Si … de-acum ce? Iti pui crampoanele si iti faci incalzirea? Intri voios intr-o alergare usoara, ca de inceput, hotarat sa ajungi la mingea aia si sa faci spectacol? Sau doar astepti momentul in care se va semnaliza de la margine schimbarea? … Asta nu m-am hotarat inca.
Am facut azi un scurt popas la biserica de care apartin si, ca in fiecare an, mi s-a parut a fi mai mica si mai intunecata. Potop de ganduri a venit peste mine. Mi-am adus aminte cat de mare mi se parea sala de sport prin clasa a V-a. Si cum pe la sfarsitul liceului simteam ca ma sufoc, ca nu pot sa respir, ca se micsoreaza din ce in ce.
Cum ma plimbam cu o bicicleta de 2 ori cat mine si ma minunam cat de mare este orasul meu. Cum dupa un timp mi se parea ca dimensiune foarte apropiat de un catun. Jocul meu 9999999 de jocuri in unu, cu rama, constructii si impuscaturi, jocul pe televizor, telefonul mobil care era doar telefon plus multe altele care au fost abandonate si inlocuite de chestii mai smechere.
O sa incerc sa fiu cat de critic, ironic, rau si “mistocar” pot fi la adresa tipului astuia, desi nu stiu cat de bine o sa-mi iasa…de dragul aptitudinilor sociale, nu mi-am mai exersat de mult partea asta a personalitatii. Si rau am facut, pt ca domnul cu pricina merita mult mai mult decat numai vorbe…
E vorba de numitul Guillermo Vargas, zis si “Habacuc”, autointitulat “artist”, spre rusinea dumnealui si a rasei umane din care pretinde ca face parte (am o serie de indoieli in legatura cu asta). Acest domn tinde, aparent, sa redefineasca notiuni elementare ale existentei umane, incepand cu cea de “arta”, ca doar nu degeaba isi spune “artist”…Pictura, sculptura, literatura, dansul sau fotografia i se par atat de outdated si “fumate” incat nu-i mai pot atrage atentia si nu merita “onoarea” de a-l include si pe el in randurile practicantilor. Asta, sau poate ca are in realitate capacitatile artistice ale unui fier de calcat scos din uz…nu ma pot hotari intre cele doua variante. Oricum, “arta” lui consta in suferinta altor fiinte, pe care-o expune cu acelasi zambet indescriptibil al Mona Lisei, considerandu-se probabil un pionier, un deschizator de drumuri. Ceea ce e numa’ bine, pt ca in spiritul balansului universal, eu il consider un ratat notoriu cu “probleme” ireparabile chiar de catre Freud insusi.
Nu stiu daca e prima data cand se intampla asta, dar simt nevoia s-o propun atentiei publicului larg (sau mai restrans, in functie de nr de cititori). Cica e unu’ Ian Usher prin Australia caruia i s-ar cam fi luat de actuala sa viata, construita asiduu de 44 de ani (anume varsta lui) si, ca pe orice bun relativ degradat, macar din punct de vedere moral, daca nu si altfel, omul s-a gandit sa scoata un ban cinstit pe dansa, supunand-o spre tranzactionare pe o piata, din cate stiu eu, inexistenta…cea a vietilor.
Desi in situatia mea de viitor proaspat absolvent de A.S.E. ai zice c-ar trebui sa am o parere concludenta despre cum s-ar stabili pretul sau ce strategie se aplica pt a intra pe o nisa de piata, decizia australianului ma frapeaza din motive catusi de putin economice. Inteleg ca despartirea de “sufletul pereche” l-a facut sa recurga la gestul asta si sa-si liciteze viata (nici mai mult nici mai putin decat pe eBay!). Din dorinta de a evita discutii care vor duce invariabil la concluzia ca sunt un porc misogin , s-o luam mai filozofic un pic…viata ne e data (aparent fara macar s-o cerem) ca s-o traim cum stim mai bine, sa ne bucuram de lucrurile de care ne putem bucura, sa avem grija sa smulgem ciulinii de pe langa samanta pe care-ar putea-o sugruma (daca vreti o perspectiva religioasa), sa invatam, sa visam, sa dansam, sa privim, sa ascultam sau sa facem ce naiba mai vrem sa facem…right? Right!
Zee este muza mea in seara asta … altfel ma dadeau colegii afara. Vorbim despre viata si situatii neprevazute pe baza unei experiente personale de data recenta (ieri)
Ieri noapte pe la 1 si un pic eram la dus. Ora 1 noaptea fiind ora mea ideala pentru asemenea activitati. Si in unele camine, dupa cum stiti sau acum aflati, dusurile sunt la comun. Eu stau la etaj 100% de baieti apropo.
Asa … si terminasem eu activitatea de curatare corporala si luam ceva pe costumul lui Adam 
cand – suspans – o tanti intra peste mine. Intre noi fie vorba, ora tarzie ma impiedicase sa trag perdeaua de tot. Si … nu exista cuvinte sa va descriu expresia de pe fata ei. Uimire, surpriza, consternare, un pic de frica ptr ca evident becu’ era ars (apropo de fonduri de stat si folosirea lor) etc.
