1 iunie

Turul Ciclist al României 2012

După o lungă aşteptare, Federaţia Română de Ciclism a scos la iveală traseul Turului Ciclist al României 2012. Până la Târgu Mureş se merge fix ca în 2011, dar de acolo încep diferenţele majore. Avem Agnita, Râmnicu Vâlcea, Pasul Urdele – cu ultima etapă Salonta-Marghita, după un transfer exagerat de lung ! Au ieşit de pe traseu (faţă de 2011) Sibiu, Braşov şi (mai ales) finalul de la Bucureşti. Mare păcat, era frumos ca cel mai important eveniment ciclist al ţării să se termine în capitală.

Traseu Turul Ciclist al Romaniei 2012

Nokia Lumia Demo Day Ploieşti

Joi seara (18:00-20:00, Hotel Prahova Plaza) merg la Nokia Lumia Demo Day Ploieşti, unde trainerii Nokia vor prezenta terminalele mobile (:D) Nokia Lumia 800 şi 710. Apoi voi testa aceste telefoane, se vor purta discuţii despre ele. Evident că voi veni cu păreri de nespecialist, nu sunt cel mai telefonist dintre oameni. Vă puteţi înscrie printr-un comentariu pe pagina de Facebook a Nokia România.

Anunţ de aducere la cunoştinţă publică a desemnării mandatarului financiar pentru candidatul independent Irimia Dragoş-Andrei

Subsemnatul  Irimia Dragoş-Andrei, în calitate de candidat independent la alegerile locale generale din anul 2012, pentru funcţia de consilier local, al oraşului Băicoi, din judeţul Prahova, o desemnez ca  mandatar financiar pe domnişoara Irimia Alexandra.

 

Jurnal de campanie (VI): principii de campanie

Veţi spune naiv, idealistic şi nici o şansă. Nu-i bai, mai bine aşa decât să trec de partea întunericului.

1. Nu promite pe sistemul “valoarea mea nu o are nimenea”. Deci nu voi face autostrada suspendată Ţintea-Dâmbu, nici aeroport internaţional, nici metrou şi nici finala CL nu se va disputa pe arena Petrolul din Băicoi :)

2. Nu promite pe sistemul “fără număr”. Eşti ales pentru 4 ani, nu pe viaţă. Nu te duci la fiecare în parte să-i promiţi fix ce are nevoie, doar-doar te votează. Cel puţin eu nu voi face aşa. Tot aici intră şi mormanul, maldărul de promisiuni electorale făcute ştiind că nu se pot realiza într-un mandat (unele poate niciodată, vezi punctul 1).

Invitaţie Let’s Do It Romania pentru Ploieşti

Bloggeri ploieşteni liberi mâine la 10:00 ? Let’s Do It are nevoie de voi.

Luni, 07.05.2012, Casa Corpului Didactic, Ploiești

Echipa județeană Let’s do it, Romania, organizează în ziua de luni 7 Mai 2012, începând cu ora 10,00, la Casa Corpului Didactic, o sedință de informare legat de ziua 12 Mai. Aici vor fi invitați ONG-urile prahovene, elevii și studenți, precum și bloggeri din Prahova.

Scopul principal al întâlnirii este acela de a mobiliza oamenii și de a creiona planuri de acțiune cât și sarcini pentru fiecare voluntar, precum și stabilirea alături de bloggeri a modului de a primi feedback pe întreaga activitate, inclusiv în cadrul organizării din ziua Z.

În data de 12 mai 2012 România este reprezentata pe harta mondială a Let`s Do It, World, zi în care vor mai participa la campanie țări precum Bulgaria, Republica Moldova şi Turcia.

Pentru cel de-al treilea an consecutiv, echipa “Let’s Do It, Prahova” își propune să atingă un nou target, dorind să strangă un număr cât mai mare de voluntari activi care să ia parte la acțiunea socio-ecologică și să acopere un numar cât mai mare de zone „curate”, pe care să le readucă la viață din punct de vedere ecologic, vizual dar și spiritual.

Pe această cale facem apel la spiritul dumneavoastră civic pentru a ne susține în demersul nostru și de a mobiliza un număr cât mai mare de persoane.

Cu cele mai bune gânduri echipa Let’s Do It Prahova !

Pentru detalii și confirmări:

Alexandru-Daniel Bontea – 0721.637.003

 

Jurnal de campanie (V): candidaţii la Consiliul Local Băicoi

Voi prezenta primele 10 poziţii de pe listele partidelor. Oricum după poziţia 10 nu contează cine este trecut. După capul meu USL se poate alege până spre poziţiile 7-8 maxim, PDL până spre 5-6, UNPR până la poziţia 2 (eventual 3?), PNG CD 2 locuri maxim 3, PP DD este o necunoscută totală, PRM şi PNŢCD nu ştiu dacă vor prinde măcar un loc. Cred că domnul Chiotoroiu va fi ales. Cât despre mine … vom trăi şi vom vedea :)

Jurnal de campanie (IV): Candidaţii la primăria Băicoi

Iată lista candidaţilor la funcţia de primar al oraşului Băicoi:

1. Stătescu Ciprian Gheorghe PDL

2. Marius Ioan Constantin USL

3. Coman Constantin Sebastian PNG CD

4. Oprea Constantin PP DD

5. Ţigănuş Costel Titel PRM

6. Pârvulescu Constantin PNŢCD

 

Aceşti candidaţi se află şi pe prima poziţie în cadrul listelor de consilieri. Liste de consilieri are şi UNPR (cu Dani Voinea pe poziţia 1). Mai există un candidat independent la funcţia de consilier local, pe lângă mine (votaţi Dragoş Andrei Irimia ! :) ) – Chiotoroiu Gheorghe. Trebuie să remarc că independentul de acum 4 ani – Iacob Gheorghe – candidează acum pe listele USL. Gen. Mai remarc că trebuia să mă cheme Constantin sau Gheorghe pentru a mă încadra în peisaj :D

Cine vrea să vadă listele complete poate merge la primărie, sunt afişate la avizierul de pe hol.