3ditorialdin BĂICOI – gândesc dublu, postez simplu

Despre pedagogia nepedagogica si alte naravuri la romani

Educatia incepe acasa, de cand deschizi prima data ochii si se continua cu primele gangureli, apoi cu gradinita, scoala, societatea in general. Astfel, devine evident ca trecem printr-un perpetuu proces de educare, lucru de care unii (adica majoritatea) dintre noi par sa fi uitat. Ca este vorba de orele in plus lucrate de catre parinti (la serviciu dom’le… la ce va gandeati? :-O ), de profesorii a caror atentie (ne)distributiva se indreapta cu o unformitate selectiva catre elevi in functie de preferinta sau ca ignoram adesea importanta educatiei, complacandu-ne intr-un dolce far niente care este oricum mult mai comod decat sa luptam cu morile de vant (oare educatia unui copil chiar este o moara de vant?), se pare ca motivele pentru care ne eschivam de la a face ceea ce trebuie (nu numai ceea ce sade bine la muschiul plin de steroizi) sunt fara limita de imaginatie.

Va intrebati probabil ce mi-a venit tocmai acum sa vorbesc despre asta si de ce am mai lasat gluma deoparte. Pai, ar cam fi vorba de un cumul de ipostaze care in ultimul timp m-au facut sa ma indoiesc si mai mult de calitatea educatiei primite de romanasii nostri piticuti atat acasa, cat si in mediul „comun”. Din pacate, scepticismul meu pronuntat pare sa-si fi gasit dovezi si argumente mai multe decat si-ar fi dorit. Iar ca nu mai imi vine sa rad… Cum as putea sa mai glumesc gandindu-ma ca intr-un moment viitor propriii mei piticuti ar putea ajunge in acelasi mediu ostil si plin de incompetenta, nesimtirea si lipsa totala de responsabilitate a unor profesori si supraveghetori a caror unica metoda de disciplina este violenta, atat verbala, cat si fizica?

Presa noastra „senzationala” abunda de stiri (pr)oteviste care sa ne demonstreze (oare mai era nevoie?) cum se face scoala la noi: in ritmuri de manele fetele isi expun capacitatile de dansatoare la bara in clasa, viitorii „gentlemani” ai tarii isi agreseaza verbal profii, iar astia de cealalta parte a baricadei (se presupune ca aia care ar trebui sa aiba mai multa minte ca doar au o anumita varsta, experienta si ceva mai multa responsabilitate decat un adolescent caruia nici nu i-au rasarit bine mustatile) aleg sa le predea elevilor si altceva in intimitatea dormitorului personal. Astfel, descoperim mirificul peisaj educational autohton, in care ne credem educati, dar nu suntem nici macar bine-crescuti. Nu de alta, dar 2 diplome de facultate, 3 de master si vreo 4 doctorate tin intotdeauna loc de „buna ziua” si „multumesc”, ca doar ele apar in CV si iti netezesc calea catre un cont ceva mai gras. Ca sa nu mai vorbim despre BMW-ul din garajul personal aflat la subsolul vilei din Pipera, care este indiciul clar al unei „educatii” alese, facute de mamica si taticu’ prin viramente bancare in conturile din Elvetia.

As putea fi acuzata ca-mi cam place sa-mi bag nasul unde nu ma pricep, sa-mi dau talente de filozoafa (numa’ sa nu ajung, Doamne fereste, precum saracul Nietzsche) si sa-mi expun parerea intr-o domeniu in care legea cererii si ofertei functioneaza doar cand nu sunt suficiente locuri la gradinite pentru pustimea romana de varsta prescolara. Ei, bine, permiteti-mi sa va contraargumentez, spunand ca si eu am activat in domeniul cu pricina, doar ca nu in vesnic surprinzatoarea Romanie, ci in patria adoptiva de dincolo de Canal (cum care Canal? Ce intrebare… cate canale unesc Dover si Calais?).

In aceasta situatie, consider total gresita maniera de rezolvare a conflictelor „inter-pitici” de catre stimatele supraveghetoare cu care puteti da nas in nas zilnic la cantina, avand grija de copiii cuiva (ai mei, ai vostri sau…ai altora…) cu cate un sut bine mesterit in partea dorsala a piticului, cu cate o palma si tipete cat mai multe, asa… cat sa vada lumea ca te ocupi serios de educatia alora mai mici decat tine, atat ca inaltime, cat si ca minte. Ca esti copil si te trantesti pe jos este fara indoiala o dovada a neobrazarii, de multe ori pornita din lipsa acuta de timp a parintilor mult prea ocupati cu cresterea (nu a copilului, Doamne fereste, ca de aia se ingrijesc televizorul si societatea) pe scara ierarhica in cea mai la moda multinationala sau cu obtinerea unor beneficii salariale care sa le permita sa-si dea Mercedes-ul decapotabil pe un Ferrari, 2 Maybach-uri si vreo 3 Lamborghini. Dar, ca esti adult si lovesti un copil trantit pe jos pentru a-i face, vezi Doamne, educatie este o greseala fundamentala din punct de vedere pedagogic. Asadar, asa nu…

Atunci o sa ma intrebati: „cum da?” Pai bine, hai sa va si spun… In primul rand, se pune mana pe o carte de psihologia copilului, dupa care se ia si se citeste din scoarta in scoarta, se iau notite (dupa caz, evident, ca unii poate n-au nevoie), iar apoi se baga bine la materia cenusie ce scrie acolo. Dupa care, ce s-a invatat se pune in practica, iar sugestia bucataresei-scriitoare (adica subsemnata pentru necunoscatori 😀 ) este sa se inceapa cu atitudinea de superioritate fluturata in fata piticului. Se intelege de la sine ca, din moment ce ai ajuns sa lucrezi ca supraveghetor sau profesor, ai ceva cunostinte si experienta mai mult decat cel mic din fata ta, dar pe prichindel in mod cert nu o sa-l doara nici macar in cot de diplomele tale, fiindca scara valorilor lui se rezuma la jucarii, bomboane si desene animate. Prin urmare, aroganta trebuie lasata la usa si inlocuita cu o atitudine egalitarista. Adica, mai pe romaneste, pune-te din cand in cand si la mintea lui, glumeste cu el, asculta-i povestioarele haioase, razi cand nu a depasit masura si, pentru Dumnezeu, mentine-ti calmul chiar cand te enerveaza. Cu alte cuvinte, sa ne te puna Sfantul sa dai in el sau sa tipi, pentru ca, pe principiul actiunii si reactiunii (daca nu stii cum suna ala, stai ca-ti dau eu un manual de fizica 😉 ), si ala mic o sa-ti raspunda la fel. Si iar ma intorc la manualul de psihologie, unde, daca ai suficienta rabdare sa ajungi pana la capat, o sa afli ca ei invata imitand ce vad… Ah, parca iti amintesti acum ca ai auzit cum ca aia mica vrea rochie ca a ta, iar ala micu’ (nu ala negru de respira greu 😀 ) vrea masina ca a lu’ tac-su. Pai…deh, d-aia… 😉

Mai mult decat atat, oricare ar fi situatia, oricate porecle si-ar gasi copiii intre ei, sa nu care cumva sa-ti treaca prin cap sa le folosesti si tu vreodata in prezenta unui copil. Evident, ar fi si mai grav daca le-ai scorni chiar tu… Adica dupa cum am vazut azi la cantina o stimata supraveghetoare care, dintr-o lipsa acuta de lecitina probabil, nu si-a amintit numele unuia dintre copii, asa ca l-a numit „caine turbat”. Rezultatul? Ceilalti au inceput sa-i zica la fel, iar bietul prichindel a inceput sa planga, profund marcat de atitudinea ostila a colegilor sai, atatati si de lipsa totala de cunostinte pedagogice a stimabilei sus-numite. In consecinta, data viitoare cand deschizi gura in fata alora mici, mai bine cenzureaza-te de doua ori, ca s-ar putea sa fii chiar tu ala/aia vinovat/a.

Dar, pentru ca oricum cei vizati nu vor intelege mai nimic din ce am spus, ma retrag spasita in coltul meu fiindca am indraznit si de data asta sa deschid cutia Pandorei si sa dau sfaturi celor care se presupune ca stiu mai bine (prin definitie!). Asadar, nu-mi ramane decat sa dau un simplu click pe Cumpar pentru a-mi achizitiona biletul ala de avion cu destinatia „strainataturi”. Nu de alta, dar viitorii mei pitici vor trebui educati conform normelor de crestere in domeniu, iar eu refuz sa-mi cresc puii de om intr-o tara in care barbatii inca isi bat nevestele si copiii sunt palmuiti de „doamne” cu pretentii de profesoara/invatatoare/educatoare/supraveghetoare. Am zis!

P.S. Le multumesc tovaraselor supraveghetoare care isi fac aparitia zilnic la cantina Moxa impreuna cu prichindeii din dotare pentru ca mi-au oferit exact inspiratia de care aveam nevoie. Acest articol le este dedicat, odata cu toata stima si tot respectul meu pentru metodele (ne)pedagogice aplicate grupuletului vesel.

5 comments

  • Sunt de acord ca de cele mai multe ori invatatoarele/profesoarele si toate acele mari “stimabile” gresesc aplicandu-le copiilor pedespse care de care mai…felurite si exemplare 😀 Dar sa nu uitam si cu cine avem de a face in zilele noastre…nu sustin nici una dintre practicile mentionate mai sus (nu de alta..dar mai merg si eu din cand in cand la un curs numit “Pedagogie” 😀 ) dar totusi…exista si copii ai caror parinti au in dotare Ferrari, piscina, conac in Pipera etc si care cred ca odata veniti la scoala..trebuie tratati ca acasa( adica rasfatati peste masura) atat de catre colegi, dar mai ales de catre profesoare/invatatoare & co care reprezinta simbolul autoritatii in universul numit “scoala”…si daca acasa nu-si asculta parintii in nici un chip( vezi Supernanny 😀 )..atunci poti sa-i ceri sa asculte de o amarata care-i preda la scoala-“spatiul visurilor sale”? Deci ce pot face “stimabilele” in cazul de fata? Nici mai mult nici mai putin decat sa aplice metodele citite peste noapte in manualul de pedagogie 🙂 sau eventual (chestie valabila in muulte cazuri) sa se reorienteze spre alte “bratari de aur” 😀

  • Din astia de bani gata, rasfatati si plini de toate cele, exista pe toate drumurile (in toate scolile adica 😀 ) si se manifesta ca atare (desi nu toti). Cu toate astea, cred ca ai ramane socata sa vezi cat de multe poti rezolva pe un ton calm, dar hotarat. Atitudinea este extrem de importanta. In practica am avut de a face cu toate categoriile de copii, de la d-aia de nu-si permiteau nici macar un bilet de autobuz pana la puslamale rasfatate de parinti, nesimtiti sau bine-crescuti, cu autism sau alte deficiente, timizi sau din cale-afara de sociabili, dar de orice fel ar fi fost ei, niciodata nu m-am putut plange ca au depasit masura. Cel putin nu fata de mine, dar fata de altii da. Si stii cand au reactionat urat? Cand si ceilalti i-au tratat de sus, cand au simtit ca atitudinea celeilalte persoane nu este una de “egalitate”, ca nu li se acorda importanta si atentia care li se cuvin (atentie, nu e vorba de rasfat 😀 ). Totul, de fapt, se bazeaza pe incredere si de aici pana la o relatie “amiabila” nu e decat un pas. Ei, bine, si ceva respect, dar care se poate invata (mama, ce optimista sunt 🙂 )

  • Exact asta e problema “formatoarelor” de pe plaiurile noastre mioritice…faptul ca isi trateaza elevii de sus..si ca ii trateaza subiectiv( pe aia instariti ii lauda si ii slavesc fata de cei cu situatia mai modesta)..Cat despre respect.. mai e cale lunga ;))

  • ma abtin de la pareri cu privire la educatie, dar articolul e excelent. bravo!

  • Multumesc, multumesc 🙂 Si o plecaciune in fata juriului 😉

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-mă la comentarii via e-mail. Te poţi abona fără să comentezi.