1 iunie

Category Archives: Cărţi

Recenzie: Puterea celor şase

The Power Of SixCartea “Puterea celor şase” (în original The Power Of Six) este a doua din seria Lorien Legacies de Pittacus Lore (un pseudonim sub care se ascund doi autori). Am scris deja recenzia pentru “Eu sunt numărul patru” (I Am Number Four).

Puterea celor şase continuă acţiunea din “Eu sunt numărul patru”. Numerele patru (John Smith) şi şase, prietenul lor pământean Sam şi animalul extraterestru Hadley/Bernie Kosar fug de mogadorieni şi de autorităţi. Între timp ei încearcă să îşi dezvolte puterile, se uită prin cufărul cu obiecte de pe planeta lor natală şi scapă -la limită- de urmăritori (uneori scapă dincolo de limită de urmăritori :) ) În paralel cu această poveste ne este prezentat numărul şapte (Marina). Aflăm unde este, cum o duce, cum a ajuns acolo şi cum caută pe net informaţii despre ceilalţi. În special despre incidentul de la fosta şcoală a lui John Smith (numărul patru).

Liniile narative care se intersectează, care se întrepătrund sunt în regulă. Un pic mai … necizelate decât în (de exemplu) seria A Song Of Ice And Fire de George R.R. Martin. Sfârşitul însă, în opinia mea, este un pic exagerat (over the top). Ştiu că trebuia să fie un sfârşit gen “film blockbuster în 4 părţi”: un sfârşit spectaculos dar care lasă loc pentru următoarele cărţi din serie.

Recenzie de carte: 10 negri mititei

“Ten Little Niggers” (10 negri mititei) este un roman de Agatha Christie. Agatha a vândut cam 4 (PATRU) miliarde de cărţi şi este cel mai tradus autor din lume. Cărţile ei au fost traduse în CEL PUŢIN 103 limbi (!) (wikipedia spune asta) Din cauza conotaţiilor rasiste ale titlului romanul a devenit “And Then There Were None”. 

Leapşă: pagina 34

Laurenţiu îmi dă o leapşă simpatică. Trebuie să deschid cartea pe care o citesc acum la pagina 34 şi să scriu pe blog primele două fraze din al doilea paragraf. Eventual să spun şi de ce citesc. M-a prins numai bine leapşa asta. Chiar acum nu citesc nici o carte :) Aşa că adaptez un pic leapşa şi o să folosesc ultima carte citită.

Recenzie: Eu sunt numărul 4

Vorbim despre carte, nu despre film. Vă spun pe scurt povestea, îmi dau cu părerea şi vă ofer şi un link de unde o puteţi cumpăra.

Existau, undeva în spaţiu, două civilizaţii extraterestre. Una şi-a dat seama că industrializarea şi poluarea sunt rele, a revenit la comuniunea cu natura. Drept urmare planeta lor era frumoasă şi i-a răsplătit, în timp, cu puteri deosebite. Unu se putea face invizibil, altul controla vremea, mai aruncau fulgere din mâini, vorbeau cu animalele etc. Cealaltă civilizaţie a ţinut-o în războaie şi poluare, astfel ducând planeta ei aproape de moarte. Au mai cârpit-o dar cam degeaba. Aşa că îi atacă pe ăştia … pe fraţii cu codrul, râul şi oceanul :D Îi iau ca din oală şi sunt muuult mai mulţi aşa că puterile speciale nu fac faţă. Totuşi reuşesc săracii să suie 9 copii împreună cu 9 tutori într-o navă şi îi trimit tadaaa pe Pământ. Copiii sunt protejaţi de vraja planetei bla bla şi extratereştrii cei răi îi pot ucide doar în ordinea numerelor de pe tricou. Dacă, de exemplu, încearcă să îi taie capul numărului 9 fără să îi omoare pe cei 8 dinaintea sa, atunci extraterestrul rău rămâne el fără cap.

Recomandare: Vrajitorul din Oz

Vrajitorul din Oz, carte scrisa de L. Frank Baum. Eu am o editie care se apropie de majorat, cu ilustratii de Iacob Desideriu, tradusa de Iosefina si Camil Baltazar. Cand eram micut am adorat-o, acum am redescoperit-o si – suspect de suspect – are si invataminte. Serios, sunt acolo ;)

Editare: am cautat in Project Gutenberg (carti electronice gratuite, momentan peste 25.000) si l-am gasit pe Frank Baum, dar nu si Vrajitorul din Oz. In schimb sunt cateva din cele 13 continuari pe care le-a scris, unele din ele in format audio.

Ilustratia e luata de aici.

Termopane si o carte

Termopanele astea vin cu o banda pe rama. Asta ca sa impiedice murdaria (care contrar celor spuse de OMO nu e buna) sa se infiltreze machiavelic. Dupa indelungate constructii am constatat ceva: e prea mica banda aia ! Faceti domnule una mai mare !

Cartea din titlul postului se numeşte „Blestemul Manuscrisului“, scrisa de  Bogdan Hrib şi Răzvan Dolea. Romanul a aparut în colecţia „Tritonic Premium“ a Editurii Tritoni si costă 45 de lei.

Crimă la Frankfurt, în târg

În primul plan temporal, ne aflăm în octombrie 2007, în Pireu, Grecia. Stelian Munteanu este un fost jurnalist şi poliţist, editor şi detectiv de ocazie (personajul este pigmentat cu accente din biografia lui Bogdan Hrib). El este anunţat de un prieten francez, inspector de poliţie, că la Târgul de carte de la Frankfurt a fost găsit cadavrul unui electrician român. Ucis fără niciun motiv aparent (la fel, şi „Codul lui Da Vinci“ începe cu o crimă misterioasă, noaptea în Muzeul Luvru)! Ne întoarcem în trecut şi ne aflăm în august 1216, în Ţara Bârsei, Transilvania.

Marele Maestru al Cavalerilor Teutoni, Hermann von Salza, înţelege că bătălia pentru ţinuturile carpatice este pierdută. Doar unul de-al locului, un român, poate duce lupta mai departe, în apărarea creştinătăţii. Fratele Walter Schwartz a avut o mamă româncă, iar pentru oamenii de aici, el este Vlad Negru. El va deveni Întemeietorul. Doar aşa lupta poate fi dusă mai departe, în viziunea celor doi autori ai cărţii.

Saga lui Ender (3)

Astazi despre al 3-lea volum si ultimul citit de mine, dar nu si ultimul din serie: “Xenocid”

Veti afla pe parcursul primelor doua volume (bineinteles daca va hotarati sa le cititi) ca atat “gandacii” cat si “purcelusii” au reusit sa supravietuiasca cu ajutorul lui Ender.

Saga lui Ender (2)

Astazi despre volumul 2, “Vorbitor in numele mortilor”, bineinteles pe scurt:

Pe finalul primului volum veti afla cum calatoria prin spatiu il mentine pe Ender vesnic tanar (asta ca sa niu credeti ca aberez in rezumatul urmator). Asadar, au trecut trei milenii de la ultimul sau joc dar Ender, vesnic ratacitor printre stele, este pururi tanar. In schimb, gloria s-a transformat in anatema, caci Ender s-a facut vinovat de distrugerea singurei specii de fiinte ganditoare pe care omenirea a intalnit-o vreodata.

Saga lui Ender (1)

Saga lui Ender este o colectie de 4 volume SF aparute la editura Nemira. Spre rusinea mea nu am citit decat 3 dintre ele insa l-am achizitionat recent si pe cel de-al 4-lea si intentionez sa-l “devorez”. Astazi va voi povesti in mare primul volum, “Jocul lui Ender”:

Carte de razboi

Azi va prezint un autor care mie imi place foarte mult. Numele lui este Sven Hassel, un danez care a luptat in armata germana in al doilea razboi mondial si a folosit aceasta experienta pentru a realiza niste carti foarte foarte foarte bune.  Aici gasiti lista cartilor si cateva date despre el. http://ro.wikipedia.org/wiki/Sven_Hassel

Toti stim prea bine (din pacate) filmele in care EL, eroul, este chemat de obicei din rezerva (cultiva rosii pe undeva) sa lupte cu fortele raului care au capturat cativa compatrioti. Si EL, inarmat cu un briceag, lupta impotriva a 2-3-100 regimente si ii omoara pe toti.