3ditorialdin BĂICOI – gândesc dublu, postez simplu

Spargerea stereotipului

Atelierul Youth Bloggers for No Hate Speech organizat de FDSC a fost o revelație pentru mine. Asta în ideea în care am adunat multe lucruri importante la care să mă gândesc mai mult și mai bine. Primul pe listă este stereotipul.

O idee exprimată de cineva la un moment dat a fost că societatea este de vină pentru răutatea omului și pentru stereotipuri. Partea a doua a acestei afirmații se justifică într-o măsură semnificativă. Deși societatea nu mai este închisă și accesul la informație este mult mai facil, au apărut fenomene care încurajează apariția stereotipului. Migrația este un exemplu clasic. Mai putem adăuga social media, care împarte mai mult frivolități și ură. În ceea ce privește natura umană merg pe abordarea realistă, cea în care omul este inerent egoist și rău. Dar toți bebelușii sunt inocenți este un “argument” care ține doar la bebeluși. De reluat/disecat ideea asta cândva, într-un alt post.

poh

https://prezi.com/qpac8l4ezlcy/copy-of-no-place-for-hate-and-the-pyramid-of-hate/

Piramida urii (sună ciudat, Pyramid of Hate e mai impozant) pune stereotipul la bază, ca primă treaptă. Creierul uman pune fiecare lucru într-o cutie etichetată deoarece așa îi este mai simplu să funcționeze și să interpreteze/filtreze ce se întâmplă în jur. Urmează prejudecata, adică acțiunea întreprinsă de un individ/grup restrâns pe baza stereotipului. După avem discriminarea, adică o acțiune oficială de amploare cu rădăcina în stereotip. Pe urmă trecem la dat direct cu pumnul în gură, a trecut vremea discuțiilor. Așadar violență bazată pe stereotip. În vârful piramidei avem genocidul, care se explică singur.

Oamenii care poartă sandale sunt murdari. Dacă intru într-un restaurant și văd un om în sandale atunci ies imediat și mă duc în alt restaurant. La mine în restaurant nu primesc oameni în sandale. Am văzut pe unul în sandale pe stradă și i-am dat direct două ștachii peste ochi.

Stereotipul în sine nu este ceva rău. Într-un fel e bine să ai totul etichetat. La cât de prost sunt ar fi culmea să mai am și haos prin mansardă. Problema apare la limita dintre stereotip și prejudecată, din zona aia în sus încep o mare parte din necazurile omenirii. În lumea în care păsărelele ciripesc vesele iarna și lupii se pupă cu iepurașii ar trebui să ne facem timp pentru a analiza fiecare individ cu care intrăm în contact. Ai stereotipuri gârlă, dar dai o șansă omului. Îl cunoști, îi descoperi valoarea intrinsecă. Așa am ajuns să am prieteni dinamoviști.

Dar cine naiba își face timp pentru așa ceva ? Sau mai bine spus cine își dă seama că are stereotipuri și că nu e tocmai în regulă și hai să vedem vecinul african de la 3 ce fel de om este înainte să îl judecăm. Cum determini un om să renunțe la stereotipuri negative (!) sau măcar să le conștientizeze și să înceapă să le ignore în favoarea observației, a logicii, a bunului simț în unele cazuri ? Sunt mulți care răspund “limbaj care să-i cuprindă pe toți cu toate nevoile lor, corect din punct de vedere politic și care să ia în calcul și să protejeze grupurile vulnerabile”.

Creierul omului X a etichetat tot ce era de etichetat. Totul merge strună, acum stă pe o plajă și bea un Coconut Kiss. Vine Y și îi dă înainte cu drepturile omului, să ne respectăm și să ne înțelegem, iepurași pufoși roz, iubire și miere, dragoste și lapte. Creierul omului X îl cheamă pe nenea cu burtă, tricou mulat și borsetă mare care are grijă de plajă ca să-l scape de Y ăsta că e enervant. În opinia mea un limbaj intelectual agresiv, folosirea imaginilor și construcțiilor incorecte din punct de vedere politic, exacerbarea care duce în ridicol “argumente” care instigă la ură șamd sunt armele de folosit. Creierul uman vrea să gândească, asta îi place să facă. Creierul uman vrea provocări, vrea să iasă din zona de confort. Doar că, în zilele noastre, totul are etichetă. Prin urmare trebuie ceva care să urnească animalul din loc, care să-l facă să zică surprins “Băh, ia stai așa ! Deci cum ?”

Apare o problemă. Creierul omului X trăiește în societate. Asta înseamnă că ajungi mai greu la el, că este spre imposibil să îl faci să gândească. Asta înseamnă că după ce începe să gândească trebuie să continui să îl stimulezi o perioadă, altfel marea de ignoranță din jur îl înghite iar. Și dacă îl înghite mesajul care l-a urnit din loc prima dată devine ineficient.

Alergi prima dată un kilometru. A doua oară creierul e setat pe distanța aia, când treci de un kilometru devine tot mai greu. A treia oară îți este deja mai ușor când treci de un kilometru. Dacă faci pauză este posibil să ajungi fix înapoi la alergat doar un kilometru.

Concluzia este că mesajul mai cu zvâc, mai purtător de provocare intelectuală, mai surprinzător în termeni de abordare este mai util în zdruncinarea inițială a stereotipului. Cum să expui un grup în mod constant la așa ceva astfel încât să fie răzuită eticheta ? Asta nu știu, este de gândit și de analizat.

Am plecat de la o sarcină pe care a trebuit să o realizăm în echipă. Am primit un articol și trebuia să îl facem corect din punct de vedere politic. Prima frază era “I admit it … I hate gay people.” Evident că am așteptat să termin de citit tot ca să îmi dau seama despre ce este vorba. Colegii au sugerat că trebuie schimbat tot, de la început. “I have issues with gay people” parcă ar fi sunat mai drăguț. Tendința asta de a renunța la libera exprimare pentru a discrimina pozitiv pe toți și orice duce la golirea de sens a mesajelor pozitive din lumea asta. În timp ce vorbitorii urii prestează la greu, cu spume la gură. Free speech vs. hate speech este însă prea mult pentru mine la momentul ăsta, poate cu altă ocazie. Eu am susținut că nu trebuie schimbată nici măcar o virgulă din articolul respectiv. La un moment dat autorul spune epic “In fact, I feel so strongly about imposing my own egotistical beliefs upon others that next week I’m going to propose legislation to take away all rights of brussel sprout eaters. They are so gross ! That is why anyone who eats them will have to leave the state to do so.”

Te poţi abona la Feed-ul RSS.

Tags: , , ,

One comment

  • Is prea multe idei ce dau de gandit aici, dar ma rezum la a comenta doua ce ma ‘deranjeaza” prea mult 😉
    1. ” societatea este de vină pentru răutatea omului și pentru stereotipuri. ” Nu-s de acord cu asta fiindca e o fuga de raspundere golita de logica. Societatea ca si entitate concreta in sine nu exista, noi, fiecare in parte o compunem, deci inclusiv eu si cu tine suntem de vina pentru stereotipuri, pentru perpetuarea lor. La drept vorbind, cum ai mentionat si tu, viata psihica a individului nici nu poate exista fara a stereotipiza.
    2. La faza cu ” Așa am ajuns să am prieteni dinamoviști ” am suras. Mi-am dat seama ca eu sunt intr-o postura mult mai grava decat tine 🙂 Daca as fi judecat prima oara dupa prejudecata mea conform careia arunc la cos toti ascultatorii de manele … dar la o anumita persoana n-am pornit dinspre prejudecata spre actiune, ci dinspre persoana spre a cunoaste mai indeaproape persoana cu pricina, pana cand am ajuns sa arunc la cos … tocmai prejudecata cu aruncatul la cos. E drept, exceptia o fac doar pentru persoana respectiva, pentru ca am cunoscut-o inainte de a sti ca asculta manele. Altfel, tot ii arunc la cos a priori pe manelisti 🙂 E doar un exemplu, dar pot argumenta si cu alte zone, fiindca nu-s doar hateritza de manelisti 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-mă la comentarii via e-mail. Te poţi abona fără să comentezi.