3ditorialdin BĂICOI – gândesc dublu, postez simplu

Omul de Neanderthal și filozofia

Oamenii de Neanderthal erau mari filozofi. Ei stăteau în jurul focului pornit de un fulger care lovise un trunchi uscat de copac și discutau despre inexorabila trecere a timpului. Tot acolo vorbeau despre asemănările și deosebirile dintre diverse specii de animale. Mai aveau drept subiect calitatea picturilor rupestre și diversele tehnici de imortalizare a vânatului. Sau ideea existenței sufletului după încetarea traiului fizic. Ceilalți umanoizi descopereau noi unelte, roata și omul de Neanderthal a dispărut. [explicație nesuținută de nici un fel de dovadă]

Maslow ediția 2015

Maslow ediția 2015

România sau mai bine zis românul este ca un om de Neanderthal. Mă surprind în mijlocul unor discuții prietenești pe teme complexe. Văd lumea că se ocupă cu trebșoare aflate spre vârful piramidei lui Maslow. Între timp strada mea este făcută bucăți. Aceeași situație în tot Băicoiul. Nu se știe dacă proiectul de introducere a canalizării va continua când dă căldura. Asta deoarece la Comarnic, nește băieți de la CJ Prahova, cu nește băieți de la Hidro, cu dl Ghiță et co au furat fonduri europene. Băicoienii se strecoară cu mândrie printre cratere, gropi și prin noroaie. Patronii de service pun ban peste ban. Dacă nu se face recepția canalizării la timp, atunci primăria Băicoi pierde fondurile europene prin care poate asfalta cam tot orașul. Că deh – europenii nu vor să asfalteze și pe urmă să spargă tot.

O parte din România s-a resemnat și discută prin moloz. O parte din România crede că așa stă treaba și nu se poate altfel.

Te poţi abona la Feed-ul RSS.

Tags: , , , ,

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-mă la comentarii via e-mail. Te poţi abona fără să comentezi.