3ditorialdin BĂICOI – gândesc dublu, postez simplu

Recenzie de carte: Inferno de Dan Brown

Îmi place Dan Brown. Îngeri și demoni, Deception Point, Codul lui DaVinci. Însă ultima lui carte, Simbolul Pierdut, a fost scrisă în mod evident din dorința de a obține bani pentru remodelarea bucătăriei. Prin urmare aveam așteptări amestecate în ceea ce privește Inferno.

Teoretic cartea se vrea bună, omul a scris cu gândul să iasă ceva fain. Practic nu i-a ieșit. Aceeași poveste: Robert Langdon + tipă atrăgătoare pe la 30 și ceva de ani, organizație globală legitimă și organizație criminală în umbră. Indicii ascunse în artă (aici e vorba despre Dante) ce duc la chestia rea care va afecta omenirea în ansamblu.

Sunt și câteva diferențe față de operele anterioare cu Langdon: la început nu avem dilema și primește profesorașul un telefon, acum are amnezie de 2-3 zile. Iar spre final avem numeroase răsturnări de situație (plot twists). Ca și cum bagi un copilaș în magazinul de dulciuri și îi spui că poate să ia unul singur. Iese confuz și nasol. Aceste diferențe nu ajută cartea, dar nici nu o trag în jos foarte tare.

Ca roman de sine stătător va aduce mulți bani. Dacă îl compari cu Îngeri și Demoni (preferatul meu) realizezi că e subțire. Documentat poate, acțiune rapidă da (fast paced), dar fad.

Inferno este ca o ciocolățică pe care o observi înainte să mergi la culcare. O iei și o mănânci, dar ai regrete pentru că bagi dulce noaptea și de fapt avea aromă de pepene galben, iar ție nu-ți place deloc pepenele galben. Dar na – pe moment ți-ai satisfăcut damblaua. Dacă o dăm pe stele, aș zice un două stele trei sferturi din cinci posibile.

Te poţi abona la Feed-ul RSS.

Tags: , ,

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-mă la comentarii via e-mail. Te poţi abona fără să comentezi.