3ditorialdin BĂICOI – gândesc dublu, postez simplu

Şanţul din Băicoi

În Băicoi, la Hale pentru cunoscători, există o intersecţie semaforizată. Singura de acest gen din oraş. Au mers semafoarele câteva luni, pe urmă nu au mai mers. Dar au rămas, nu le-a furat nimeni. Prin urmare intersecţia se numeşte, în mod surprinzător, “la semafoare”.

În această intersecţie au lucrat nişte unii. Parcă de la apă, poate de la gaze, or fi fost de la Gospodărire Locală ? Cert este că au săpat un şant care traversează întreaga lăţime a străzii. Şantul ăla este acolo de câteva luni. A fost umplut de nenumărate ori cu pietriş/nisip. În condiţiile în care afară plouă, ca să folosesc celebra expresie.

Prin urmare ţine nisipul până la prima ploaie, după care apare craterul. Craterul este umplut din nou cu nisip, iar plouă. Şi tot aşa. Eu trec cu maşina pe acolo de 4 ori pe zi. Îi dau a doua maxim şi fac opturi. A fost mai periculos la început, se mai gândea lumea că virez dreapta după comportament, a mai frânat câte unul mai târziu în spatele meu.

Acum însă toţi băicoienii ştiu şanţul. Încetinim, ocolim, facem slalom. Şi ne este milă când mai vedem un ins cu număr din alt judeţ, că piesele sunt scumpe şi e criză. Acest post nu are morală, este doar o relatare din viaţa orăşenească. Alte sute de astfel de relatări ar putea fi scrise zilnic. Dar şanţul tot acolo, nisipul tot aruncat în şanţ, ploaia tot cade. Auzi băi naturo, ia să se facă primăvară !

Te poţi abona la Feed-ul RSS.

Tags: , ,

2 comments

  • Asa primar, asa oras !

    • Acest articol cu santul este mic pe langa acesta.La blocuri,mai exact la centrala acolo nu s a vazut nicodata un asfatl(sau makr unul asa de vrajeala pus) cum este acum knd a plouat si apoi a nins(si la porci este mai curat fata de strada noastra).Frumos este cand ies din casa si am incaltamintea curata si ma duc pana in piata si vin cu ditamaiiiiiiiiiii noroiul pe mine(nici la tara nu este asa).Cat va mai dura asa k nu e mult de pus un asfalt…Dar na stam in oras……:))).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-mă la comentarii via e-mail. Te poţi abona fără să comentezi.