Monthly Archives: June 2011

Beneficiile certurilor blogosferice în viaţa ‘reală’

După cum ştiţi blogosfera e plină de scandaluri. Majoritatea au maxim un argument şi o replică la subiect, trecându-se apoi la arbori genealogici şi părţi anatomice. Deşi nu am participat efectiv la aşa ceva, am fost martor la destule certuri blogosferice în ultimii trei ani. Şi mi-a prins bine în discuţiile din offline.

În primul rând nu ar trebui să te mai afecteze sau să te distragă de la subiectul discuţiei o şopârlă, o insinuare sau o jignire. La ce ţi-au văzut ochii pe monitor nişte chestii de genul sunt chiar ZEN şi ar trebui cel mult să-ţi smulgă un :) În al doilea rând ar trebui să ştii deja că un argument logic, oricât de mic, câştigă discuţia (din păcate doar de unul micuţ ai nevoie de cele mai multe ori) şi aduce sprijinul/aprobarea blogărilor decenţi (bine, aduce şi trolli şi hateri) La fel în offline. În al treilea rând ce faci tu privat şi personal nu ar trebui să conteze într-o discuţie de idei. Trei puncte importante predate de certurile din blogsferă. De reţinut !

sursa imaginii

Încă te poţi înscrie la şcoala de vară FORCE

Elevii de liceu încă pot aplica pentru un loc (până pe 1 iulie) la şcoala de vară FORCE (Fellowship for Opportunity, Responsability and Chance for Education). Această şcoală de vară se va desfăşura în perioada 4-14 august. Organizatorii promit interactivitate, educaţie non-formală de calitate, activităţi sportive, excursii, jocuri şi team-buildinguri. Citez din comunicatul de presă:

Printre temele abordate se numara: consiliere personala si profesionala, orientarea in cariera, vorbirea in public, branding personal, managementul proiectelor si al timpului, tehinici de vanzari si multe altele. Pe langa acestea, organizatorii au pregatit nenumarate surprize ce vor aduce energie, entuziasm si zambetul pe buze tuturor participantilor.

Aşadar vă invit să aplicaţi pentru un loc pe site-ul FORCE ! Grăbiţi-vă, mai e puţin până pe 1 iulie !

 

Jocul refinanţării BCR !

Evident refinanţarea nu este o joacă. Am vorbit cu maximă seriozitate despre refinanţarea BCR la modul general, iar Waven ne-a spus de ce are nevoie de refinanţare şi cum procedează efectiv el (lucrător la multinaţională, soţ şi tată). Astăzi vă prezentăm jocul refinanţării BCR. Un flash drăguţ, o idee de promovare mai din afara cutiei. Jucaţi-vă în mod responsabil !

Povestea: porcuşorul BCR prinde droaia de credite care se sparg în capul tău şi face o refinanţare. Cu toate avantajele oferite de campania BCR:

- costuri de transfer zero (BCR suportă costurile notariale);

- comision de analiză a dosarului de refinanţare zero;

- asigurare gratuită a imobilului;

- se acceptă până la 3 co-debitori.


 

Răspuns la dreptul la replică al doamnei directoare Popescu (I)

Postul meu “C-tin Cantacuzino şcoală europeană – listă de neadevăruri şi omisiuni

Replica doamnei directoare Popescu Ancuţa.

După ce aţi citit ambele “discursuri” să analizăm dreptul la replică al doamnei directoare Popescu Ancuţa. Astăzi doar despre punctele expuse de dânsa care au legătură directă cu ce am spus eu în post. Ce am spus în post ?

1. Că liceul din Băicoi nu a participat la turnee de dezbateri în Moldova şi Slovacia, acolo s-a desfăşurat câte o dezbatere demonstrativă. Diferenţă de vreo 15-16 echipe, vreo 10 ore, arbitrii, organizare, prestigiu, costuri etc. Că turneele din Croaţia nu au fost evenimente separate (aşa cum a lăsat să se înţeleagă doamna directoare), ci parte din proiecte.

2. Proiectul Tineret în Acţiune a fost adus de mine 100%. Am participat major la 2 proiecte ACES.

3. Era normal (nu frumos, nu deosebit, nu special) să apară ceva de genul “Mulţumim colaboratorilor/celor care ne-au ajutat/celor care ne-au sprijinit”.

În primul rând remarc că doamna directoare Popescu Ancuţa găseşte anormal să dea explicaţii asupra activităţii dânsei ca director. Adică şef al unei instituţii publice, o instituţie de interes major pentru Băicoi. Doamna directoare ar trebui să ştie că lucrează pentru comunitate (deci şi pentru mine) şi este plătită din banii cetăţenilor (deci şi ai mei). Trecem peste.

Punctul 1 menţionat mai sus de mine nu se regăseşte DELOC în dreptul la replică. Nici un cuvinţel nu atinge măcar tangenţial subiectul. Asta deoarece am dreptate şi informaţia prezentată în Gazeta de Băicoi este eronată/greşită/falsă/neadevărată. Acum să lămurim definitiv de ce sunt atât de sigur. Am citit proiectele la care se face referire, am vizualizat în mod repetat calendarul activităţilor presupuse de acele proiecte, am fost prezent fizic  la toate în afară de Slovacia (de acolo am totuşi poze, relatări de la faţa locului etc.) Puteţi cere cu încredere conţinutul proiectelor de la şcoală dacă nu mă credeţi. Veţi vedea că aceste mici detalii spuse de mine sunt verificate de acte ce poartă ştampila Grup Şcolar “Constantin Cantacuzino” şi posibil chiar semnătura doamnei directoare Popescu Ancuţa. Subiect încheiat definitiv şi irevocabil.

Concluzia: doamna directoare Popescu Ancuţa a prezentat informaţii false/neadevărate/eronate/greşite. Pe această cale cer public Gazetei de Băicoi să prezinte în următorul număr o erată prin care să repare acest lucru.

La punctul 2 de mai sus doamna directoare Popescu Ancuţa nu contestă participarea mea în proiectele ACES (deşi o minimalizează, vorbim altă dată). Dânsa susţine despre proiectul Tineret în Acţiune că:

„3. In ceea ce priveste proiectul Tineret in Actiune, nicio institutie din tarile Europei nu ar incheia un parteneriat cu o persoana fizica, ci doar cu alte institutii similare, posesoare de certificate de inmatriculare, cont in banca si stampila. Ma intreb cum oare ar fi incheiat el un astfel de parteneriat si ce parinti ar lasa copiii cu un liber profesionist.”

 

Repet: mi s-a propus MIE CA PERSOANĂ FIZICĂ să particip la un proiect Tineret în Acţiune, eu am sugerat şi insistat să implicăm şcoala. Hai să lămurim complet şi problema asta, tratată pe sistemul n-ai ştampilă nu exişti. Citez de pe site-ul Tineret în Acţiune (program al Uniunii Europene): “Pentru realizarea unui proiect de ”Schimburi de tineri” (nr. şi pentru alte tipuri de proiecte) este nevoie de cel putin 2 tari participante in program diferite, din care cel putin una sa fie o tara membra UE.

Promotorii externi pot fi:

  • organizatii non-profit/neguvernamentale
  • organisme publice locale sau regionale
  • grupuri informale de tineri (unul dintre membri isi asuma rolul de reprezentat si responsabilitatea in numele intregului grup)

 

Căutaţi şi Youth in Action pentru a vă convinge definitiv că da, se poate participa într-un proiect Tineret în Acţiune fără să ai certificat de înmatriculare, cont în bancă şi ştampilă. Deci aş fi încheiat un astfel de parteneriat lejer. Dacă tot nu mă credeţi vă pot pune în legătură cu un specialist pe programe TiA pe care l-am consultat la momentul respectiv.

Concluzia: doamna directoare Popescu Ancuţa vorbeşte în flagrantă necunoştinţă de cauză despre programul Tineret în Acţiune. Subiect încheiat definitiv şi irevocabil.  Ah oare să cer prejudicii ? Măcar o recunoaştere în public a erorii comise şi tot ar fi ceva.

Partea cu “si ce parinti ar lasa copiii cu un liber profesionist” este un evident atac la persoană. Cine lasă copiii cu un liber profesionist ? Aceasta libera profesionalitate a mea, un defect major azi, nu o împiedica pe doamna directoare Popescu Ancuţa să mă lase să lucrez la proiectele europene ale şcolii, să predau elevilor şcolii, să râmân singur cu ei prin clase sau prin oraşe străine. (nu are rost să răspund pe larg şi ironic la aşa mizerii) Ah da cred că am răspuns involuntar şi punctului 5 din dreptul la replică:

„5.In ceea ce priveste “recolta la hectar” a concursurilor la care noi am participar, da-le voie celor care au evaluat dosarul de candidatura la competitia “Scoala Europeana” sa isi spuna cuvantul lor avizat. Cine nu crede poate veni la scoala oricand sa vada diplomele.”

Evident (pentru cei care mi-au citit postul) este că mă refeream la cum două dezbateri demonstrative au devenit turnee şi două turnee din proiecte s-au transformat în turnee separate ca să dea bine. În nici un moment nu am sugerat măcar că şcoala nu a participat deloc la acele evenimente. Doamna directoare Popescu Ancuţa scoate din context o expresie şi încearcă să o folosească întru crucificarea mea. Am demonstrat definitiv şi irevocabil acest lucru. Alt subiect închis. Cât priveşte diplomele puteţi veni şi la mine acasă să le vedeţi :D

Până acum v-am demonstrat cu acte, de o manieră clară, definitivă şi irevocabilă, că postul meu “replicat” a fost 100% corect şi adevărat. Doamna directoare Popescu Ancuţa a şcolii europene din Băicoi ar trebui să procedeze european – să îşi recunoască greşelile (informaţii neadevărate în Gazeta de Băicoi şi (cel puţin) necunoaşterea programului Tineret în Acţiune). Chiar şi în faţa unui biet fost elev.  În perioada următoare voi demonta distruge şi punctele 1, 2, 4, 6 şi 7 din dreptul la replică exercitat de doamna directoare Popescu Ancuţa.

Mă semnez al vostru liber profesionist, Dragoş.

PS1: cu punctul 3 nu are rost să încep discuţia de dragul discuţiei.

PS2: Rucsandra şi Cristy – cred că sunteţi de acord că pe punctele din postul meu am dreptate. Rucsandra e 5-2 acum, nu mai e 7-0 sper. Vorbim în curând şi despre “beneficiile” pe care le-am obţinut.

PS3: dacă ai ajuns până aici Votează FILLR în concursul Nokia ! Puteţi câştiga un Nokia N8 sau un Nokia E7 !

PS4: de la aia cu prejudicii mi-a intrat în cap “definitiv şi irevocabil.” Ca melodia pe care o fredonezi non-stop.

 

Drept la replică :D

Articolul delicat despre situaţia de la Grup Şcolar “Constantin Cantacuzino” a provocat reacţia doamnei directoare Ancuţa Popescu. Iată mai jos comentariul lăsat de dânsa. Pe care îl voi combate in detaliu si cu lejeritate.  Deja am formatat comentariul pe puncte, le voi ataca după ce îmi consult echipa de avocaţi.
:)
“ancuta popescu says:

Buna tuturor,
Nu credeam ca un fost elev al scolii ma va determina sa dau explicatii asupra celor scrise de noi in ziar. Dar am s-o fac. Uitati cum stau lucrurile:

1. Prin articolul scris, el ataca imaginea institutiei pe care o conduc, fara a avea dreptate. Prin urmare, la urmatorul atac de acest gen, ma voi vedea nevoita sa cer prejudicii. Nu este angajatul nostru, deci nu cred ca era cazul sa mentionez ceva despre el (a se vedea contextul in care a fost plasata echipa de proiect, mai exact este vorba de cei care au intocmit actele necesare depunerii dosarului de candidatura).

2. Pentru munca pe care a depus-o “PRO BONO MOKA GRATIS” a beneficiat de de aceleasi drepturi cu echipa de proiect (cazari, masa si transport aproape gratuite, diplome si nu in ultimul rand, practica pentru finalizarea masteratului). Dragos a fost de doua ori la Zagreb si o data la Chisinau, desi puteam sa trimit un cadru didactic al scolii. Am facut acest lucru pentru a-l recompense pentru ajutorul dat clubului de dezbateri.

3. In ceea ce priveste proiectul Tineret in Actiune, nicio institutie din tarile Europei nu ar incheia un parteneriat cu o persoana fizica, ci doar cu alte institutii similare, posesoare de certificate de inmatriculare, cont in banca si stampila. Ma intreb cum oare ar fi incheiat el un astfel de parteneriat si ce parinti ar lasa copiii cu un liber profesionist.

4. Oricum pregatirea elevilor participanti la debate se pare ca te-a obosit peste masura, iar faptul ca tu nu ai mai vrut sa ii pregatesti (datorita conditiilor de neacceptat pe care le-ai impus scolii) nu inseamna ca elevii nu vor mai participa la dezbateri. Dovada castigarea a doua oara a Concursului National “Tinerii dezbat” din calendarul MECTS si incheierea parteneriatelor cu scolile din Chisinau, Bratislava si Zagreb.

5. In ceea ce priveste “recolta la hectar” a concursurilor la care noi am participar, da-le voie celor care au evaluat dosarul de candidatura la competitia “Scoala Europeana” sa isi spuna cuvantul lor avizat. Cine nu crede poate veni la scoala oricand sa vada diplomele.

6. Sa nu uitam ca in luna martie, cand am avut nevoie de un profesor de economie, eu ti-am oferit sansa de a preda la scoala pe care ai urmat-o, dar am fost refuzata (nici eu nu stiu de ce ?!). Probabil ca activitatea de blogger este mai profitabila …..

7. Oare nu vi se pare ca Dragos a avut beneficii in urma colaborarii cu scoala care l-a format pentru viata (pe care initial a oferit-o benevol)?!”

 

PHblogmeet la Ardeleanul Ghiftuit

Restaurantul/terasa Ardeleanul Ghiftuit a fost gazda extrem de primitoare a recentului #PHblogmeet. O aranjat Waven cu patronul să fie aşa. Pe site-ul Ardeleanului Ghiftuit găsiţi cum să ajungeţi. Eu vă ofer următoarele indicaţii: dacă veniţi în Ploieşti din DN1 (recte Băicoi) faceţi dreapta pe strada dinaintea sensului giratoriu de la Catedrală/zgârie nor Petrom. Mergeţi pe strada respectivă un pic şi terasa e pe partea stângă. ATENŢIE !!! Se poate bea pe terasă:  o ţuică, o pălincă, o bere sau un suc. Dacă însă vă duceţi cu gândul de a mânca … Ei bine ca la împărtăşanie să mergeţi. Adică nu luaţi nimic în gură că altfel nu dovediţi porţiile uriaşe şi delicioase :D Parol ! Şi dacă DevHell a făcut rost de subiectele de la BAC la matematică, îmi permit şi eu următoarea teoremă:

Băicoian merge la Ardeleanul Ghiftuit => Băicoianul Ghiftuit

Discuţiile de la blogmeet mi-au confirmat din nou că îmi lipseşte un element esenţial pentru succesul blogăristic, anume componenta de socializare eficientă. Nu o deţin, asta e. M-am jucat FILLR, varianta din Ovi Store  !!! Am terminat jocul, puteam să fac mai multe puncte – însă nu e timpul trecut. PUTEŢI ÎNCĂ VOTA FILLR, aveţi şanse să câştigaţi un Nokia N8 sau un Nokia E7 !!! (Echipa FILLR a fost profund impresionată de faptul că eu, cel mai citit şi apreciat blogger băicoian, îi susţin :) :) )Au fost prezentate două idei în cadrul lucrărilor blogmeetului 6:

1. Vlad Petre cu ideea unor ştiri video/filmuleţe din Ploieşti (el a spus mai mult, eu redau pe scurt). Evident că m-am exclus instant din acest demers. Nu că nu e bine, dar logistica mă împiedică să particip. Eu vin di la Băicoi la Ploieşti maxim o dată pe săptămână şi atunci cu treabă. Iar la Băicoi nu se întâmplă chestii, chiar dacă s-ar întâmpla nu am cu cine filma/edita. Asta ca primă impresie, cine ştie ce moguleală video va ieşi din tenebroasa casă a blogărului băicoian numărul 1 :D

2. Sorin cu reţeaua de bloguri care să crească şi, într-un final, să se monetizeze. Nici aici nu prea e de mine, mai ales când am auzit de 2-3 posturi zilnice. Eu am încercat cu Wordprees PostADay Challenge şi m-a ţinut postatul zilnic o lună şi ceva. Cu maaaari dificultăţi. Acuma o fost doar ideea, Sorin are şi proiect scris. Vedem ce şi cum.

Ca la fiecare întâlnire a apărut şi întrebarea “Vreţi să faceţi bani din blog ?”. O întrebare pe tiparul “O vrei pe Keira Knightley ?”. Mai relevant ar fi “eşti dispus să investeşti şi să munceşti din greu pentru ca, eventual, să ajungi să faci ceva bani din blog ?”

 

Idee blogosPHerică de duminică. Relaxare.

Am decis să amân postul despre PHblogmeet până mâine. O să fie ceva nespectaculos şi banal (nah că fac şi teasing :D ) Astăzi mă simt inspirat şi motivaţional, aşadar vin cu o idee bombă. Trafic garantat, distracţie la maxim ! Zic să facem turneu de certuri inter(şi intra)-blogăristice !!! Începem lejer cu 1 vs 1 de antrenament. Alegem mediul (exclusiv blog, exclusiv Twitter, maximix) şi limita până la care se poate merge (a câta spiţă din neam poate fi menţionată). Fiecare face meci cu cine vrea.

Toată această pregătire va duce la un mega turneu. Facem tabloul de concurs după datele din Zephlist, cu capi de serie şi tot ce trebuie. Ăia mai micuţi or să aibă runde de calificare. Şi îi dăm drumul ! O săptămână mă cert cu unul, apoi cu altul. Distracţie şi trafic ! Vă aştept scrisoarea de intenţie, trimiteţi-o printr-un comentariu la acest post.

sursa imaginii

C-tin Cantacuzino şcoală europeană – listă de neadevăruri şi omisiuni

În ultimul număr al Gazetei de Băicoi regăsim articolul “Grupul Şcolar Constantin Cantacuzino, pentru a doua oară Şcoală Europeană”. Evident se face şi o listă a succeselor repurtate pe plan european. O listă exagerată, plină de neadevăruri şi omisiuni.

În primul rând Liceul din Băicoi nu a participat la turnee internaţionale de dezbateri în Slovacia şi în Republica Moldova. În Slovacia a fost o singură dezbatere demonstrativă împotriva unor copii slovaci aflaţi la prima dezbatere din viaţa lor. În Moldova a fost o singură dezbatere demonstrativă între două echipe mixte (un român, un moldovean şi un croat). În Croaţia s-a participat la două turnee internaţionale de dezbateri, dar acestea au fost parte a unor proiecte. Sub nici o formă nu au fost evenimente separate, după cum insinuează articolul. Astfel recolta la hectar devine mai slăbuţă un pic.

Proiectele importante derulate de instituţie pe plan european: trei ACES, un Comenius, un Tineret în Acţiune (Youth in Action). Aşa au fost ele trecute, dar din punct de vedere al importanţei ar trebui să fie: un Comenius, un Tineret în Acţiune şi trei ACES. Deloc surprinzător şi în nota caracteristică lipseşte paragraful în care mi se mulţumeşte menţionarea numelui meu pentru contribuţia deosebită adusă în obţinerea titulaturii de “şcoală europeană”. Doar am participat la 2 din 3 ACES şi proiectul Tineret în Acţiune a fost adus 100% DE MINE ! Ca să lămurim situaţia: mi s-a propus să particip în proiect cu un grup informal de tineri – fără să implic şcoala, dar am zis hai măi că îi iau şi pe ei. Că am regretat din secunda doi … asta e, am fost prost.

Aşadar mai uşor cu “vai cum facem noi cu mânuţele astea două” şi măcar o menţiune şi un Mulţumesc ! pentru cei care v-au ajutat, PRO BONO MOKA GRATIS ! (că n-am fost eu singurul) Oricum mai importante în obţinerea titlului de Şcoală Europeană au fost (citez din articol) parteneriatele cu şcoli din Uniunea Europeană: Liceul Asachi din Republica Moldova şi OS Jure Kastelana din Croaţia !?!?

sursa imaginii

Profesionalizarea blogărilor

 

După cum se ştie Chinezu e şerif stelar pe acest domeniu, al profesionalizării blogosferei :D Din observaţiile mele subiective şi nu foarte cantitative (adică nu multe, ci mai degrabă studii de caz) pot spune că profesionalizarea asta cam pune carul înaintea boilor. Am fost martor la certuri monstru şi monstruleţ izbucnite fără prezenţa elementului bani; la naiba nici elementul trafic nu avea steroizi prin muşchi. Uneori e nevoie doar de un cuvânt sau de “:” puse aiurea ca să pornească războaie inter-blogăristice sau blogă-civile. Când mai apare şi banul, sub forma unei campanii majore de exemplu, ăla face spam ăla e prost ăla are idei de circar ăla aşa altu’ pe dincolo. Campania pe care o fac eu personal primeşte rolul secundar.

Aşadar propun, înainte de profesionalizare, umanizarea blogosferei. Haide neamule să fim oameni şi când zace mânuţa pe mouse şi pe tastatură. Hai să o facem pe aia clasică: să vedem bârna din ochiul proprietate personală înainte de a face mişto de paiul din ochiul vecinului. Hai să aplicăm sfaturi (reguli) gigea şi rezonabile. Pătrăţica internetului e mare şi nu are gard. Hai să facem gărduleţ de au ăia prin filmele americane. Estetic, declarativ al proprietăţii personale şi sărit doar de idioţi/hoţi/nevolnici care nici nu mai merită arătaţi cu degetul.

sursa imaginii

Despre refinanţare 2

Deoarece primul post despre refinanţare era prea general. Deoarece pagina de Facebook Refinanţare este doar începutul. Deoarece viaţa bate campania online. Waven, lucrător la fabrica de castraveţi (a se citi multinaţională), soţ şi tată a două fete (+ blogger în timpul liber) ne povesteşte cum e cu refinanţarea. Cum e atunci când alegi dintre oferte multiple, atunci când mergi efectiv la întâlniri cu reprezentanţi ai băncilor.

“Prima casă (apartament, pentru conformitate) ne-am luat-o după 6 luni de chirie. Am hotărât de comun acord că nu vom sta niciodată la părinți deoarece ni se părea că cel mai jalnic nivel al unor tineri însurăței este acela de a-și petrece noaptea nunții cu soacra la ușă. Ne-am mutat cu chirie și bine am făcut pentru că în mai puțin de 6 luni ne luam o casă. A noastră. La 25 de ani. Și nu vă gândiți la prostii, am avut nevoie de credit pentru ea. La BCR.

Am stat acolo 3 ani, ne-am făcut de cap (ca la 20 de ani …) iar la un moment dat am făcut și-un copil. Și ca să sărbătorim cum trebuie evenimentul, ne-am schimbat casa. Cu una mai mare, mai frumoasă și mai scumpă desigur. Așa că, din nou, am avut nevoie de credit pentru ea. Surprinzător, tot la BCR.

La casa cea nouă am stat vreo 4 ani. Acolo am încercat să fim părinți deștepți și frumoși pentru copila noastră. Nu știu să spun eu acum cât de bine ne-am descurcat. Dar pentru că prima copilă ne-a ieșit bine, ne-am gândit la încă una. Numai că deja căsuța noastră cea mare și frumoasă devenea, în aceste condiții, frumușică dar micuță. Cu sufletul trist dar împăcat, am părăsit-o și ne-am luat alta. Și mai mare, și mai frumoasă (după cosmetizare) și desigur, tot cu credit. De data asta, nu de la BCR.

Acum, în 2011, creditul luat în urmă cu 4 ani este deja depășit. Vremurile de atunci nu mai seamănă nici pe departe cu cele de astăzi. Condițiile de creditare s-au schimbat și ele cu mult. EURIBOR-ul este altul, DAE-le n-o mai ia razna ca pe vremuri, iar cu SCORING-ul stau în continuare bine. Valoarea banilor pe care-i mai am de dat e alta acum. Anii rămași până la închiderea creditului actual au altă însemnătate când mă gândesc la viitorul fetelor mele.

La mine criza a venit, a stat puțin și a plecat. Așa că în momentul de față eu caut o refinanțare. Și n-am nici prea multe credite. Și încă-mi mai pot plăti rata la timp și fără eforturi deosebite. Și nu vreau mai mulți bani. Și nici nu vreau să-mi lungesc perioada de creditare. Mi-ar prinde bine o rată mai mică, nu zic nu, dar nici măcar ăsta nu-i motivul real. Nu, eu vreau să dau, lunar, mai mulți bani băncii! Și nu, chiar n-am înnebunit, indiferent cât de ciudat sună ceea ce am spus mai sus!

Eu vreau o refinanțare pentru a-mi achita datoriile mai repede. Vreau să dau astăzi, mâine și poimâine mai mulți bani băncii pentru ca săptămâna viitoare, odată creditul ĂSTA achitat să-mi pot lua liniștit ALTUL. Da, eu vreau să plătesc mai mult pentru a-mi scădea perioada de viață a creditului și la momentul necesar, să fac din nou un credit pentru primele mașini ale fetelor, sau pentru studiile lor, sau pentru nunțile lor sau pentru căsuța mea de vacanță din Caraibe, de ce nu :D

BCR are o campanie despre refinanțare. Campania este în primul rând despre corecta informare a clienților despre avantajele refinanțării creditului/creditelor în desfășurare. În plus, ca în orice campanie, există și avantaje pentru a-ți face o refinanțare ACUM la BCR. În plus, refinanțarea nu-i un produs BCR. Este produsul momentului pe piața bancară și trebuie privit ca atare. A-ți păstra un credit, indiferent cât de performant pe plan personal este, în condițiile atât de avantajoase actuale poate fi o mare greșeală.

Refinanțarea creditelor există și funcționează cu succes prin toate locurile cu apă caldă și trotuar în fața casei din lume. Mai ales refinanțarea creditelor ipotecare este un produs de o importanță deosebită datorită costurilor de obicei destul de ridicate pe care le implică. Oferta BCR în acest domeniu este una deosebită și implică:

 

  • 0 cheltuieli notariale;
  • 0 comisioane bancare (analiză sau administrare);
  • 0 cost de evaluare;
  • 0 costuri pentru asigurare imobil;

Eu am avut deja o întâlnire cu un reprezentant BCR. O am și pe a doua stabilită pentru sfârșitul acestei săptămâni pentru a înțelege pe deplin detaliile ofertei de refinanțare primită de la BCR. Dar, ca să fiu sincer până la capăt, trebuie să recunosc că tratativele privind refinanțarea le duc în paralel cu BCR-ul cu încă 2 bănci. Fie ca cea mai bună dintre ele să mă câștige!”

După refinanţarea prezentată general şi această incursiune în viaţa reală urmează şi o surpriză. Atrăgătoare şi … surprinzătoare :) Rămâneţi aproape !