3ditorialdin BĂICOI – gândesc dublu, postez simplu

SMAEB 2011

Sâmbătă l-am târât pe colegul Dragoş (baron de baron de Băicoi) în minunata noastră capitală, cu ocazia  Salonului de Motociclete, Accesorii şi Echipamente, Bucureşti 2011.

Ediţia de anul ăsta nu s-a mai desfăşurat la Romexpo ca de obicei, ci la Romaero Băneasa (criză, probabil, nu ştiu).

Aglomeraţie ca la orice eveniment, vreme frumoasă (până la urmă) şi miros de mici (ca la orice eveniment). Am dat câteva ture prin halele de la Romaero împreună cu un Dragoş puţin isteric (să nu piardă trenul spre Băicoi – land of choice) şi cu singurul dintre noi care avea ce face pe acolo, un prieten motociclist.

Eu m-am uitat la motociclete, Dragoş la fete şi colegul Cris la baterii şi uleiuri de motor. Până la urmă nici unul dintre noi nu s-a întors acasă cu nimic şi am rămas toţi 3 cu uitatul.

In imagine: SMAEB, pe scurt

Nu vreau să vorbesc organizatorii de rău pt că ştiu că e greu e să organizezi un eveniment relativ mare, dar am fost oarecum dezamăgit de firmele care au participat. În anii trecuţi cam toţi producătorii erau prezenţi cu gamă de motociclete pe care puteai să le călăreşti (pe loc) liniştit. Anul asta, nu prea. Iar furnizorii de piese de schimb şi accesorii au renunţat la bunul obicei de a vinde produse mai ieftin cu ocazia evenimentului.

Până la urmă nu a fost chiar rău, ne-am clătit puţin ochii pe acolo, l-am văzut şi pe Dl Tăriceanu (cândva primul motociclist al ţării) şi, cel mai important, am ieşit din casă :).

Mai sus: recunoaşte personajul :p

Şi motocicleta de 100,000 EUR

Se pricep şi la motociclete cei de la BMW

20,000 de EUR pe care nu poti să te aşezi…

Cris, cel fără baterie şi ulei

Te poţi abona la Feed-ul RSS.

Tags: , , ,

One comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Abonează-mă la comentarii via e-mail. Te poţi abona fără să comentezi.