Simt nevoia de o distracţie, de o diversificare ceva, o nuanţă diferită. O fi middle age crisis la 25 de ani, o fi că muncesc ceea ce-mi pare 24/7 pentru ceea ce-mi pare 50 cent (nu, nu sunt plătit cu un negru bine făcut pe luna de lucru…), o fi că pur şi simplu m-am plictisit şi-as gusta niţel genocid. Extrem, într-adevăr, dar mi s-a luat şi de scandalul monden autohton (care apropo, nu aduce a masticaţia unei vaci? – parcă se mestecă ce s-a înghiţit acum ceva timp şi s-a regurgitat de curând din motive logistice) şi de “ştirile” care ni se servesc în fiecare zi pe post de ştiri, şi de mai toate.
Semne bune anul are, cel puţin … zilele trecute am avut un cutremur, mic ce-i drept; cică ieşim din criză (lucru care nu se poate întâmpla decât când lumea se apropie de sfârşit); ne-a ajuns norul radioactiv din Japonia. Încă 2-3 dezastre de-astea şi suntem pe val, sperăm la mai mare. Eu şi cu România în calificări de orice fel…noroc că nu mă mai uit la fotbal. Că tot veni vorba, Mutu mai joacă zilele astea sau a trecut full-time pe cluburi şi nu ştiu ce pastile de slăbit de i le-a luat a lui mămică, ingrijorată că i se revarsă burta în rarele ocazii cînd şi-o ridica tricoul ca să sărbătorească un gol?
Dacă e greu de urmărit e pentru că nici eu nu prea ştiu ce vreau să zic, înafară că m-am cam săturat de o grămadă dintre mocofanii ăştia recurenţi de la televizor. Mă uit maxim o dată-de două ori la TV pe săptămână şi deja mă disperă aceleaşi feţe cu aceleaşi păreri. Cred că sunt în stadiul în care aş aprecia niţică ipocrizie din partea lor, adică peste asta pe care o manifestă acum. Vreau să fie un pic ipocriţi cu ipocrizia lor, pentru că până acum n-au demonstrat decât o consistenţă admirabilă, în felul ei, în ipocrizie.
Dintr-un motiv sau altul, vreau un 2012 cu surle şi trâmbiţe, cu tot ceea ce s-a prezis şi un pic mai mult, pentru că-l văd ca pe un potenţial corector pentru atâta consistenţă în ipocrizie.
).
