1 iunie

Monthly Archives: January 2011

Un post pe zi ?

WordPress lansează provocarea “un post în fiecare zi a lui 2011“. Un experiment menit să aducă în sprijinul blogerilor chestii motivaţionale şi inspiraţie. Toate acestea pentru 365 de posturi în 2011. După cum m-au informat cei de la WordPress am reuşit performanţa de a posta de 40 de ori în anul 2010. Aşadar am nevoie de orice ajutor, cât de mic, pentru a mări ştrocul. Salut dailypost from WordPress !

Traficul şi 2010

În luna martie acest blog va împlini 3 ani. Până atunci să vedem cum stăm cu traficul.

Anul 2008 a adus 42.662 vizitatori unici (în doar 10 luni, pentru că am început în martie), anul 2009 a adus doar 19.420 unici, iar 2010 a fost cel mai slab an de până acum. Numai 10.657 vizitatori unici. Trebuie notat că majoritatea au venit din căutări (trăiască tag-urile). Acest fapt se datorează lipsei aproape totale de posturi noi, precum şi calităţii scăzute a posturilor publicate.

În procente: faţă de 2008, anul 2009 a însemnat o scădere de 55%. Faţă de 2009, anul 2010 a însemnat o scădere de 46%. Pentru 2011 îmi propun să scriu cât mai des şi cât mai bine. Sper să nu se întâmple ca de obicei şi să scriu rar şi prost. Vom vedea în postul “Traficul şi 2011″ !