Acesta este un guest post scris de Copila blondă
Tot muritorul îşi doreşte zilele astea faimă, recunoaştere şi apariţii la tv. De aici fascinaţia pentru pseudovedetele momentului, pentru pământul pe care calcă ele şi gafele executate cu talent. Dar dacă vorbim de online, tind să cred că nivelul mediu de potenţial intelectual e depăşit de cel civil, unde o pereche de silicoane bine bronzate şi un păr vopsit la rădăcină salvează adesea anonimatul. Chiar pe o perioadă bine determinată. Tot mai bine, decât deloc…
Personal, am crescut (sau am fost crescută) să cred că orice succes se construieşte, nu se cumpără. Şi că oricând calitatea va fi aleasă în locul ambalajului sclipicios. Am mai crescut puţin şi mi-am dat seama că nu toate sunt pe lumea asta cum ar trebui să fie.
În fine, postul acesta se vrea despre chestii concrete, nu poveşti de adormit.
Nu daţi banii pe prostii, luaţi banane la copii!
Fieeeeeeeeer veeeeeeechi! Fieeeeeeeeeeeeeeer veeeeeeeeeechi!
Sau Spambox full.
Asta e promovare agresivă. Dar, din moment ce încă e practicată, trebuie că dă rezultate…
Dacă vorbim de bloguri, promovarea lor cu cuţitul la osul cititorului are oaresce scuză, că toată lumea vrea să se fie zoso când se face mare. Ceea ce uită lumea însă e că şi zoso a fost la un moment dat de 3700g.
Să ne înţelegem de pe acum, că vorba lungă – sărăcia omului. Mijloacele promovării agresive nu le discutăm, căci sunt convinsă că omul e inventiv nevoie mare. Dar mi-ar plăcea să discutăm de ce metodele astea de heirup funcţionează la alţi parametri în blogosferă.
- Fiindcă cea mai bună promovare e calitatea conţinutului. Chiar dacă e o temă cu brizbrizuri ori fără, chiar dacă abundă în imagini sau nu, atâta vreme cât există chimia aia între blog şi dispozitivul din spatele mouse-ului, clickurile vin de la sine. Şi chestia asta nu am inventat-o eu.
- Apoi, dacă ai reuşit să fentezi un click, nu înseamnă că l-ai asigurat şi pe al doilea. Singura certitudine stă în nervii produşi utilizatorului.
- Şi fiindcă taman utilizatorul ăsta nu e cel mai mare cretin de pe planetă. Şi nici nu-i place să fie ţinut de unul.
- Dacă numele tău apare pe toate blogurile unde mai arunc şi eu câte un ochi, crede-mă, aia nu e notorietate. Aia e asemănător modului jalnic în care te băgai în seamă cu cei din a 12a, când erai boboc la liceu.
- Plus, acum există un top al comentatorilor în Zelist, care dincolo de a aduce bucurie (măsurată în trafic? Habar n-am) cred că e un fel de top ruşinică. Hai, domne, mai are omul lucruri de zis, da’ până-n vârfu’ icebergului e cale lungă. Iar bloggerii cu feţe palide sunt şi scumpi la vedere, pe deasupra. Ceea ce vine să confirme teoria cârcotaşă.
- Ai auzit şi tu, probabil, vorbindu-se prin târg, că lauda de sine nu miroase-a bine. Sau şi când miroase două zile, următoarea se împute rău, conform altei zicale inteligente, că orice minune ţine 3 zile. Asta e, trei, nu treizeci de mii. Veşnica pomenire nu e pentru toate sufletele, I guess.
În concluzie, nu forţa, însă pedalează chibzuit. Nu spama şi nu solicita locuri care nu ţi se cuvin. Nu agresa şi nici nu încerca să fii mai amabil decât îţi vine. Când e fals se vede, crede-mă. Şi chiar dacă ai obţinut locul ăla pe prima pagină cu 3 linkuri pe pixel, nu înseamnă că ai şi câştigat ceva. Data viitoare nu ţi se va mai răspunde nici la al enşpelea buzz. Nu totul înseamnă linkuri html în sfera asta. Trebuie să rămânem oameni şi pe net, chiar dacă statutul de maşinărie e foarte atractiv. Dar nu trebuie să abolească bunul simţ al măsurii.
)
