Monthly Archives: January 2009

Promovarea agresivă

Acesta este un guest post scris de Copila blondă

Tot muritorul îşi doreşte zilele astea faimă, recunoaştere şi apariţii la tv. De aici fascinaţia pentru pseudovedetele momentului, pentru pământul pe care calcă ele şi gafele executate cu talent. Dar dacă vorbim de online, tind să cred că nivelul mediu de potenţial intelectual e depăşit de cel civil, unde o pereche de silicoane bine bronzate şi un păr vopsit la rădăcină salvează adesea anonimatul. Chiar pe o perioadă bine determinată. Tot mai bine, decât deloc…

 Personal, am crescut (sau am fost crescută) să cred că orice succes se construieşte, nu se cumpără. Şi că oricând calitatea va fi aleasă în locul ambalajului sclipicios. Am mai crescut puţin şi mi-am dat seama că nu toate sunt pe lumea asta cum ar trebui să fie.

În fine, postul acesta se vrea despre chestii concrete, nu poveşti de adormit.

Nu daţi banii pe prostii, luaţi banane la copii!

Fieeeeeeeeer veeeeeeechi! Fieeeeeeeeeeeeeeer veeeeeeeeeechi!

Sau Spambox full.

Asta e promovare agresivă. Dar, din moment ce încă e practicată, trebuie că dă rezultate…

  Dacă vorbim de bloguri, promovarea lor cu cuţitul la osul cititorului are oaresce scuză, că toată lumea vrea să se fie zoso când se face mare. Ceea ce uită lumea însă e că şi zoso a fost la un moment dat de 3700g.

Să ne înţelegem de pe acum, că vorba lungă – sărăcia omului. Mijloacele promovării agresive nu le discutăm, căci sunt convinsă că omul e inventiv nevoie mare. Dar mi-ar plăcea să discutăm de ce metodele astea de heirup funcţionează la alţi parametri în blogosferă.

  1. Fiindcă cea mai bună promovare e calitatea conţinutului. Chiar dacă e o temă cu brizbrizuri ori fără, chiar dacă abundă în imagini sau nu, atâta vreme cât există chimia aia între blog şi dispozitivul din spatele mouse-ului, clickurile vin de la sine. Şi chestia asta nu am inventat-o eu.
  2. Apoi, dacă ai reuşit să fentezi un click, nu înseamnă că l-ai asigurat şi pe al doilea. Singura certitudine stă în nervii produşi utilizatorului.
  3. Şi fiindcă taman utilizatorul ăsta nu e cel mai mare cretin de pe planetă. Şi nici nu-i place să fie ţinut de unul.
  4. Dacă numele tău apare pe toate blogurile unde mai arunc şi eu câte un ochi, crede-mă, aia nu e notorietate. Aia e asemănător modului jalnic în care te băgai în seamă cu cei din a 12a, când erai boboc la liceu.
  5. Plus, acum există un top al comentatorilor în Zelist, care dincolo de a aduce bucurie (măsurată în trafic? Habar n-am) cred că e un fel de top ruşinică. Hai, domne, mai are omul lucruri de zis, da’ până-n vârfu’ icebergului e cale lungă. Iar bloggerii cu feţe palide sunt şi scumpi la vedere, pe deasupra. Ceea ce vine să confirme teoria cârcotaşă.
  6. Ai auzit şi tu, probabil, vorbindu-se prin târg, că lauda de sine nu miroase-a bine. Sau şi când miroase două zile, următoarea se împute rău, conform altei zicale inteligente, că orice minune ţine 3 zile. Asta e, trei, nu treizeci de mii. Veşnica pomenire nu e pentru toate sufletele, I guess.

În concluzie, nu forţa, însă pedalează chibzuit. Nu spama şi nu solicita locuri care nu ţi se cuvin. Nu agresa şi nici nu încerca să fii mai amabil decât îţi vine. Când e fals se vede, crede-mă. Şi chiar dacă ai obţinut locul ăla pe prima pagină cu 3 linkuri pe pixel, nu înseamnă că ai şi câştigat ceva. Data viitoare nu ţi se va mai răspunde nici la al enşpelea buzz. Nu totul înseamnă linkuri html în sfera asta. Trebuie să rămânem oameni şi pe net, chiar dacă statutul de maşinărie e foarte atractiv. Dar nu trebuie să abolească bunul simţ al măsurii.

 

 

O tara mediocra pentru un popor de mediocri

Citeam ieri un articol in ziarul „Adevarul”, care mi-a ridicat parul fir cu fir (si se cade sa spun ca-l am cam lung, deci titulatura de arici nu prea-si are rostul) pana a ajuns sa formeze numai unghiuri de 90 de grade cu dreptele tangente la scafarlia proprie. Ah, pai, cum? Nu stii ce-i aia dreapta tangenta? Ah, pai bine…atunci cititi articolul pentru ca s-ar putea sa va arate calea catre o vacanta gratis in Alpi.

Blue Air premiaza studentii mediocri” scrie titlul din ziar si, oricat mi-as fi dorit ca totul sa fie doar vreo gluma a redactorului, descopar ca intr-adevar compania de transport ofera 5 excursii gratis pentru studentii care abia au reusit sa treaca examenele, ca deh, dupa parerea creierelor de manageri albiti de criza, „5-ul este o arta”. O fi…ca doar e jumatatea lui 10. Adica nici prea-prea, nici foarte-foarte, ci de un echilibru perfect. Sau ca sa ma exprim corect din punctul de vedere al fizicii, echilibru stabil. Dar, oops, cred ca am mai pierdut o sansa sa merg in Alpi…

Cireasa dupa tort o reprezinta insa justificarea companiei aeriene (si la propriu, dar mai ales la figurat). Blue Air incurajeaza „istetimea” ca, doar dupa ideile unor creiere luminate de soarele rasarit pe strada lor cand s-au vazut cu 5-ul in buzunar (de fapt pe carnet, ca buzunarul e acum gol dupa ce au avut de platit trecerea examenelor), jumatatea perfectiunii (ma rog, metaforic vorbind, ca d-aia nu exista :( )o reprezinta istetimea.

Mda, in 99% din cazuri as numi-o altfel…la alegere intre noroc chior si smecherie. Daca nu as fi trecut printr-o mareata institutie romaneasca de invatamant superior, as fi zis ca poate intr-adevar…5-ul este o dovada de istetime. Poate ca se ia greu si, cel mai important, pe corect. Din pacate, insa, cei care intr-adevar sunt in situatia asta, sunt acei studenti care si-au petrecut semestrul in baruri, discoteci sau prin mall-uri, alergand dupa ultimele tendinte in moda si achizitionandu-si pe banii parintilor (ca doar n-or munci ei cu manusitele lor de printisori si printesute!) masini, mobile si tinute de firma. Adica acei studenti care si-ar permite lejer o vacanta in Alpi la business class si nu intr-un avion Blue Air. Rar se gaseste printre ei o oaie ratacita de student cu IQ > numarul meu de la pantofi (care, apropo, e 39, sa nu cumva sa-l faceti 40) si despre care sa se spuna ca istetimea le aduce 5-ul. Oricum ar lua mai mult de atat ;)

Interesant va fi viitorul tarisoarei asteia! Mesajul social al campaniei este simplu: de ce sa te chinui sa inveti, cand te poti multumi cu mediocritatea, ca oricum si din aia primesti beneficii. Ah, ca se spune ca notele nu reflecta valoarea? Ca teoria <> practica (iar mi-au scazut sansele c-am dat-o pe limbajul Pascal), e adevarat…pana la limita in care cei care se cred specialisti ajung sa fie numai niste copii de prost gust, niste incercari lamentabile de a-i imita pe cei ce ar trebui sa fie in locul lor.

Nota 5 = jumatatea lui 10. Cu alte cuvinte, sa invatam doar jumatate ca sa ajungem in Alpi. Propun studentilor la medicina sa invete doar jumatate din simptompele oricarei boli, celor de la drept jumatate din legislatia acestei tari (eventual aia in care va sunt specificate drepturile, nu si indatoririle ;) ), iar economistilor doar jumatatea de activ a bilantului, ca pasivul e neinteresant, spunand mai mult ce datorezi, decat ce detii sau ce creante ai. Ahh, oops, inca o sansa in minus…am folosind termenul de creanta…S-ar putea sa fie un picut prea sofisticat, data fiind mediocritatea unora. Sa stiti ca pana si pentru examenul auto puteti invata de-acum doar jumatate din legislatie…aia in care spune ca trebuie sa limitati viteza. Dar la ce va trebuie sa stiti si valorile? Si 200 km/h e o limita de viteza pentru masinile prea vechi!

Acesti studenti, stimati manageri, vor fi cei pe care-i veti angaja! Acesti studenti va vor fi mana dreapta (sau ma degraba stanga) si va vor reprezenta in instanta, nefiind capabili sa „manuiasca” legislatia tarii pentru a va scoate din bucluc. Acestia vor fi medicii la care veti apela sa va vindece. Acestia vor fi soferii care va vor omori copiii pe trecerea de pietoni. Aceasta este tara mediocra pe care v-o doriti, iar mesajul social pe care il transmiteti isi va gasi locul.

Considerati ca studentii cu performante primesc prea multe astfel de oferte? Cam ciudata situatie atunci ca ei aleg calea strainataturilor pentru ca nu-si gasesc locul intr-o mediocritate cronica, unde prostia e pusa la rang de arta si confera purtatorului un titlu de noblete. Dar, deh, vorba unei prietene: low cost – low brain (thanks Simo, that was a good one ;) ).

Hop hop, Obama bama

Sorin Copilu de Aur, posibilul viitor ministru al culturii prin SUA ?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=OXMCxUP-cM8&hl=en&fs=1]

Multumiri Silviului. The Silviul.

Copilaşii cei maturi

În ultimele zile a făcut vâlvă la ştiri cazul sărmanului copilaş de clasa a opta care se înjura ca la uşa cortului cu nişte colegi şi, drept urmare, a fost pălmuit de un domn profesor. Există pe pământul ăsta o nouă abordare a creşterii copiilor. Fără bătaie, trebuie să îi explici micuţului unde a greşit şi el nu o să mai facă niciodată. Aş vrea să văd pe cineva care susţine această abordare cu un copil de vreo 7-8 anişori, în faţa unui raft cu jucării prea scumpe pentru bugetul familial. Şi să spună puradelului … vezi mamă că e criza asta economică şi a crescut euro ceea ce a dus la mărirea facturilor la energie şi au crescut preţurile la alimente şi e groasă treaba şi pe bursă şi – în consecinţă – nu pot să-ţi cumpăr jucăria asta.

A nu se înţelege că sunt adeptul galelor K1 în familie. Nu sunt, departe de mine gândul. Tot ce vreau să spun este că autoritatea şi stricteţea au rolul lor în formarea unui individ, mai ales la vârste fragede. Poţi să îi explici unui copil că trebuie să înveţe bine că altfel când o sa fie mare o să moară de foame. Poţi. Da’ credeţi că el înţelege ? Sau că îi pasă ?Punem prea multe abilităţi în cârca unor prichindei, ne place să-i vedem maturi chiar dacă nu sunt şi nu trebuie să fie aşa. Că ce dacă e mic de ani, el înţelege.

Care e domnule vârsta de la care înţelegem ? Până la câţi ani suntem copii ? Eu îmi amintesc de Doamna. Doamna învaţătoare Gavrilescu, clasele I-IV. Doamna care făcea matematică în orele de sport (cu excepţia unei ore iarna şi uneia primăvara, pungi pe zăpadă respectiv fotbal). Doamna care te dădea cu capul de tablă sau îţi mai croşeta o pereche de palme dacă greşeai rezolvarea problemei de mate. Doamna care te lăuda când o nimereai. Şi azi iată-mă: nu mă duc la psihiatru, nu visez urât noaptea, îmi amintesc cu plăcere şi cu un zâmbet de clipele alea şi recunosc că atunci a fost singurul moment din istoria mea şcolară în care eram bun la mate. Softcore softcore … da’ din când în când merge şi ceva hard :D

2 cuvinte despre divertisment

Divertisment : petrecere placuta a timpului(de scurta durata), distractie, amuzament. Un termen foarte bine cunoscut in Romania zilelor noastre, a ajuns sa ocupe din ce in ce mai mult timp in viata romanului de rand si cea mai mare parte din el aproape ca s-a identificat deja cu televizorul. Nesurprinzator, acest mic patratel din casele noastre e de mult lider cand vine vorba de subiect al atentiei romanilor, fiind concurat serios in ultimul timp de celalalt patratel, ceva mai…libertin, calculatorul.

Divertismentul fiind in principiu un lucru bun si necesar, televizorul fiind un mijloc ideal de comunicare unilaterala, combinatia a fost naturala … vezi posturi care se lauda ca sunt “cele mai bune televiziuni de divertisment” si altele care “tac si fac”, completand timpul de emisie cu ceea ce se crede sau se dovedeste a fi “popular”. Exemplele sunt mii, de la cupluri “buclucase” gen Elodia-Cioaca sau mai nou Magda-Tolea, la emisiuni facute parca dupa acelasi tipar, la tot ce apare pe primele pagini in tabloide sau aproape 100% din emisiunile OTV(il mentionez doar pentru ca parca toata televiziunea e creata dupa acest calapod). Toate astea se inscriu usor la “divertisment” … in seara asta ma simt generos, si o sa introduc in aceeasi categorie si cvasi-majoritatea sporturilor care se transmit spre bucuria publicului larg (regele in Romania fiind fotbalul), toate talk-show-urile care cica informeaza, inafara de vreo 2, cu indulgenta, ca si toate filmele, iarasi, cu mici exceptii … in principiu orice infatisare a ALTOR oameni care fac ceva. All in all, poate peste 90-95% din tot…TOT ce apare pe posturile romanesti de televiziune intra la “divertisment”. Stiu ca am cazut de acord ca divertismentul e bun si necesar intr-o anumita masura, dar si aici, ce-i prea mult strica … in cazul asta prosteste, indoctrineaza si creeaza diversiuni folositoare unei categorii de oameni.

Poate suna socant pentru unii, dar toate alea 90+ de procente sunt absolut nenecesare si expendable oricarui aspect al vietii umane, and we’d definitely be better off without.

Nu servesc decat sa indobitoceasca si sa creeze tipare convenabile pentru ceea ce s-ar numi in mod diplomatic “organizarea marei mase”, aka “controlul turmei”. Liberi? Yeah, right! Intre necesitatea unui loc de munca cu tot ce implica el si asemenea modalitati “populare” de petrecere a timpului liber, cat o mai ramane si ala…controlul exista si e bine pus la punct. Mai cu perdea sau fara, mai pe fata sau nu, mai strict sau mai lejer, controlul e tot ce mentine status quo-ul, un status quo pentru mentinerea caruia nu se scuteste nici un efort si care este, ca importanta, deasupra oricarui individ sau grup de indivizi.

Toate discutiile, controversele, imaginile si tot ce se arata la televizor sau in general in mass-media pot da totusi impresia de libertate, de acceptare a opiniilor extreme, dar toate astea sunt permise numai in cadrul unei arii foarte bine determinate si stricte. Orice iese in afara acestei arii este repede exteriorizat, blamat si eventual uitat, pentru ca poate aduce atingeri status quo-ului.

Cu alte cuvinte, putem sa dezbatem o saptamana ce culoare au jantele autobuzului vreunei echipe de fotbal, dar nu putem sa discutam daca nu cumva alt sistem de organizare al populatiei ne-ar fi mai benefic. Si daca suntem atat de orbi s-o facem, sunt sute de etichete pe care societatea abia asteapta sa ni le plaseze, “nebun” sau “dus cu pluta” fiind doar cele mai comune, probabil…

Ca sa trag o concluzie satisfacatoare postului, cele 2 cuvinte ar fi BULL si SHIT, in ordinea asta.

Alo, eu te ascult…

De cate ori nu ti s-a parut ca nimeni nu te asculta? Vorbesti in delir in fata prietenilor si ei sorb linistiti cu paiul cocktailurile alco(h)olice cu umbreluta si maslina. Par mai preocupati de blonda de la masa vecina decat de istorioara hazlie pe care toma’ ce le-nsiri. Sau alternativ, de mushchiulosul care toma’ a intrat pe usa cafenelei, purtand ochelari de soare (Gucci sau D&G evident) in miez de noapte.

Nevasta nu te mai asculta oricum de mult. Ce conteaza ca dunga de la pantaloni nu e cum iti place tie? Ah, parca si supa s-a mai racit odata cu trecerea anilor…Sotul oricum n-a ascultat niciodata ca, deh, doar e barbat si, prin definitie de dictionar, nu are capacitati „ascultatorii”.

Copiii, ajunsi la oaresice varsta cu pretentii, iti intorc spatele daca nu iti incepi discursul cu niscaiva bani de buzunar. Ce conteaza ca fusta are 2 centimetri sub bombeul dorsal? Sau ca noul tatuaj misto de pe ceafa de 13 ani jumate a pramatiei dragului de viitor mostenitor al imperiului parintesc nu iti intra nicidecum in gratii?

La serviciu, colegii sunt mai pasionati de munca lor decat de planurile tale marete menite sa atraga simpatia sefilor si profituri uriase firmei, care apoi sa se reverse proportional asupra angajatilor sub forma de prime (asta da vis sa-l ai la noapte). Nici ei nu te asculta. Nici seful nu te asculta.

La ghiseu, vrei sa-ti platesti taxele. Tanti nu te asculta cand ii spui ca trebuie sa fugi la spital ca-ti naste nevasta si continua sa butoneze in ritm de rumba inversat: in primul minut scrie, urmatoarele 3 le sta. Nici ea nu te asculta.

Chelnerul de la restaurant pare ca nu aude cand ii spui ca tu nu mananci mancarea arsa. „E doar nitel rumenita, dom’le!” Ei deh, ca si manusa din piele de bou uitat de vreme-n grajdul strabunicului parca era mai frageda decat ceafa asta la gratar, innegrita probabil de la atat incalzit. Dar cum nici fazanul asta cu creasta asa cum a vazut el in filme, dar in costum de pinguin, nu te asculta, bagi dintii-n bucata de carne si…ramai cu unul blocat. In ceafa. A porcului, evident! „Tu-s ceafa ma-tii de porc!” indrugi printre dintii care ti-au mai ramas catre chelner si te ridici de la masa.

Te opresti direct pe scaunul dentistului, unde, dupa ce te cauta intre dinti, isi da seama ca la molarul din dreapta sus e nevoie de o plomba de 1200 RON. Tu incerci sa-i explici ca e, de fapt, dintele care lipseste, i-l si intinzi languros (ah, era dentistA, scuze :D ), numai ca vorba trece, asfaltatul continua…ah, pardon plombatul. La premolarul stanga jos. Probabil s-a intors lumea cumva cu susu-n jos. Pleci si de aici, molfaind pansamentul si incercand sa urli de durere „Tu-s gura ma-tii de c***a! Si tu ai luat examenele cu brio pe plaja din Acapulco!” (adica, ma rog, dupa ce profu’ s-a distrat cu banii tai pe plaja din Acapulco ;) )

Esti in prag de colaps. Infarct? Apoplexie? Ce mai conteaza? Oricum nu te asculta nimeni. Si tocmai cand te decizi sa pui capat suferintei, auzi un ringtone ca al tau. In eter se pierde o voce senzuala…”Eu te ascult…” Faci ochii cat cepele, te uiti la mobil, dar vocea nu pare sa dispara. Ba mai mult, se intensifica, devine din ce in ce mai groasa…ragusita. Alo, eu te ascult… De acum, te voi asculta orice imi spui si cu oricine ai vorbi de fapt.

Mobilul pare ca a luat-o razna. Il schimbi. Aceeasi voce. Alta retea. Vocea continua „Vorbeste cat doresti sau cat te tine buzunarul pentru factura, iar eu te voi asculta…” Disperat, te muti la telefonul fix. „Alo, si eu te ascult…” Deodata te simti mai bine. In sfarsit de asculta si pe tine cineva. Esti in al noualea cer de fericire. Cum e posibil sa ridici receptorul si sa fii ascultat instantaneu? Asta da vis. „Nici maica-mea nu ma rasfata asa!” te gandesti si te bucuri ca traiesti intr-o asa tara, unde totul e posibil. Chiar si telefoane care sa te asculte. Frumos vis, nu? Si mai spuneau ca Romania-i tara mica! O fi, dar deh…Small country, but…Big Brother! Cu un zambet te repezi la receptor si-l ridici sa mai auzi o data vocea linistitoare „Alo, eu te ascult…”

Dr. Kokal Artrend: proiectoarele de ceaţă

După cum bine ştiţi sau … poate nu ştiţi ? Inculţilor care sunteţi ! Doctorul în toate domeniile posibile, onorabilul Kokal Artrend, a publicat recent o monografie cu referire la scopul şi menirea proiectoarelor de ceaţă montate pe autoturisme în contextul globalizării şi al schimbărilor climaterice, recte încălzirea globală. Concluziile acestui studiu vă sunt prezentate chiar de distinsul cercetător.

Kokal Artrend: “Mânca-mi-aţi salamu’ dă inculţi care sunteţi voi cu tot neamu’ vostru că iar vă dovedeşte io ce valoare am. Deci la proiectoarele dă ceaţă am întreprins cercetări io în comuna Voluntari şi zonele limitrofe şi am concluzionat că e bine să le foloseşte băeţii mai ales ziua în amiaza mare, preferabil când e soare puternic. Dă ce spun asta ? Pentru că aşa gazul emis dă proiectoare se circumvoluzionează în stratosfera superioară a atmosferei terestre compacte din punct de vedere ionic. Ca să înţelegeţi şi voi ce spun -> adicătelea proiectoarele dă ceaţă trebuie folosite când nu e ceaţă astfel încât să nu apară ceaţă niciodată în ţara românească.  ”

Contactat telefonic domnul Ghiţă de la Sculărie, reprofilat pentru câteva zile mecanic auto, a declarat următoarele:

G. d l S. “Dacă mai prind vrun idiot că mă orbeşte cu proiectoare de ceaţă doar că e el şmecher îi rup capu’, mama lor de beep beep beep beep.”

Dictionar de termeni biologici; astazi: cocalarul

Rezultat, al incrucisarii (ne)fericite dintre tampovitean si dobitoteanca, cocalarul este acel exemplar impestritat caruia ii sade intotdeauna bine la stanga pitzipoancei sau la volanul BMW-ului X5, sau amandurora in acelasi timp. Evident, in acest din urma caz, se presupune ca pitzipoanca accepta si masina ca loc al desfasurarii actiunii.

Regn: homo sapiens sapiens (oare?)

Increngatura: stupidus mioriticus

Clasa: mai conteaza? Oricum nu a trecut.

Subclasa: singura clasa pe care a trecut-o cocalarul

Ordin: rugamintea cocalarului catre restul regnului sau (mai putin catre pitzipoanca, pentru ca altfel donsoara isi ia repede picioarele pe spinare si se muta la alt cocalar…evident ca se muta, ce pitzipoanca isi permite de una singura apartament in zona „buna” a orasului?)

Familia: se potriveste de minune cu specia pitzipoanca

Gen: mascul feroce

Numar de neuroni: acelasi cu numarul de cromozomi ai Drosophilei melanogaster (a.k.a. musculita de otet), adica 4, dintre care unul singur in creierul superior.

Cum il recunoastem?

Structura corpului: 1 bucata cap (inutil); 2 bucati membre inferioare (de fapt 3 daca-l consideram si pe cel care este util numai pitzipoancei); 2 bucati membre superioare.

Ochii: (lentile de contact) de un albastru pur, un albastru sigur (sa fure dragostea nemarginita a pitzipoancei). Cocalarul este perfect capabil sa distinga silueta pitzipoancei chiar si-n negura cluburilor de pe cheiurile Dambovitei (=>adaptare la schimbarile conditiilor de habitat).

Blana: Cocalarul are intotdeauna freaza perfect aranjata, chit ca pentru asta degetele pitzipoancei risca sa se piarda in suvitele naclainde de gel lipicios.

Semne distinctive: Lantul de la gat, musai din material sclipitor la pret de fabrica (adica undeva mai jos decat cel din complexul Europa), este un semn distinctiv al cocalarilor. La el se mai adauga, optional ce-i drept, o pereche de cercei cu cristale Swarowsky, ca, deh, sa crape audienta de ciuda ca ei n-are asa cercei.

Locomotie: Pe toate cele 4 roate ale BMW-ului sau Mertzanului ultimul tip. Cocalarul mai avansat poate dispune insa de mijloace de locomotie marca Ferrari sau Lamborghini.

Din trecut: eseu de prin clasa a X-a

În orice situaţie ai fi, în orice moment al vieţii, incertitudinea îţi poate face sufletul să cunoască puţin înainte de termen cazanele cu smoală şi toate celelalte chinuri ale Iadului. Dai o lucrare, eşti sigur(ă) că ai făcut bine, dar se poate să fi greşit semnul acela sau ai uitat să explici ultimul cuvânt.

Oare chiar am uitat ? Dacă aşa e, atunci s-ar putea să am mai multe greşeli. Mai multe greşeli. Şi mai multe greşeli. Milioane de greşeli !!?! Nu MAI suport.  Tensiunea e prea mare. Curând afli nota, dar deja … Nu îmi pasă ! Nu mai contează ! Deloc ! Am fost deja în Tărâmul Umbrelor, în Valea Morţii, în marile Grădini ale Fericirii. Sufletul e gol. Momentan. Reacţia stârnită de notă e doar orgoliu. Atotputernic orgoliu. 

CERTITUDINE.       CERTITUDINE.       CERTITUDINE.        CERTITUDINE.

     CERTITUDINE.                    CERTITUDINE.                     CERTITUDINE.

Ceva care te ajută să dormi liniştit; cu ea eşti mereu fresh, mereu bucuros şi totdeauna sigur pe tine. Însă … Dar … Totuşi … Chiar dacă … Toate marile momente ale omenirii s-au petrecut fiindcă cineva a crezut că a găsit-o. Toate momentele pozitive ale omenirii s-au născut dintr-o certitudine a incertitudinii. Dacă ai în mână o tigaie super, extra, giga încinsă o secundă ţi se pare o oră. Dacă ai o fată super, extra, giga încinsă o oră devine doar o secundă. Teoria practică a relativităţii. Toată existenţa este relativă =>

certitudine = incertitudine

certitudine ≠ incertitudine

certitudine > incertitudine etc.

Orice variantă alegi  _ tot degeaba. Este cert că totul e relativ. Un Fiat e sau nu mai ieftin decât o Dacie ?

PS: era un eseu despre certitudine vs. incertitudine. 

PPS: scris de mână, aşezarea în pagină la fel ca mai sus, anul offfff 2001 cred. Ce notă am luat ? :D

Screw Google, save the planet

Fara sa pretind ca arunc o lumina noua asupra vreunui subiect, asa cum minunat a facut-o colegul imparatesc, si intr-un slalom aproape profesional printre RONI decadenti si fii sinucigasi de ziaristi, eu ma opresc asupra eternului subiect “verde”.

Fiind adanc interesat ca planeta sa reziste macar inca vreo 60 de ani, acoperindu-mi astfel intreaga speranta de viata, sau macar pana-mi pierd abilitatea de a gandi rational, sunt intr-o continua cautare de argumente pro si contra. Prin urmare, intr-o incercare de a sabota giganti precum Google (recunosc, si dintr-o ciudata dorinta de “rasturnare a carului mare”, nu numai pentru ca … polueaza) sa demascam efectele etico-ecologice ale folosirii motoarelor de cautare, cu care fiecare dintre noi trebuie sa traim.

Studii americane venite prin “The Telegraph” (interesanta combinatie … versiunea ONLINE a “The Telegraph” – aproape oximoronic) arata ca 2 cautari pe Google produc cam aceeasi cantitate de CO2 ca si un ceainic care fierbe (7+7 grame vs 15 grame). Si pun pariu ca-n momentul de fata numarul ceainicelor care fierb pe Terra e FOARTE departe de jumatatea numarului de cautari pe Google care se fac. Rezultatele sunt ingrijoratoare : Google polueaza, fir-ar el sa fie … pe cat de bun e la referate and stuff, pe-atat de nasol e la emisii si poluare.

Nu vreau sa trag eu concluziile pentru voi, asta fiind un blog care stimuleaza gandirea independenta, dar cred decizia se ia singura … e timpul s-o dam mai mult pe ice tea si ice coffee :D . Cei care continua sa bea variantele traditionale cu ajutorul ceainicelor care fierb, fiecare dintre voi e responsabil pentru cate 2 cautari pe Google pe care eu nu mai pot sa le fac! Sunteti pregatiti sa traiti cu stigma asta pentru tot restul vietii ?!? :P

Din ciclul “Save a tree, eat a beaver!”, a fost episodul “Save the planet, drink ice tea”.